Cel mai important eveniment medical al toamnei se ține la Sibiu

În perioada 3-5 octombrie 2018, Sibiul devine gazda și „capitala” ortopediei românești, cu prilejul Conferinței Naționale de Ortopedie și Traumatologie, care are loc în orașul de pe malurile Cibinului.

Manifestarea științifică cu participare internațională este organizată de către Societatea Română de Ortopedie și Traumatologie, organizatorii locali fiind Conf. Dr. Radu Fleacă, medicul șef al Secției Clinice Ortopedie – Traumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu și Conf. Dr. Mihai Roman, medic primar ortoped în cadrul celei mai importante unități spitalicești a județului.

În cadrul evenimentului, comunitatea ortopedică din România și invitați de prestigiu din SUA, Australia, Irlanda, Franța, Ungaria, Austria etc. vor avea ocazia de a a-și împărtăși cunoștințele, rezultatele muncii și acumulările înregistrate de-a lungul activității.
„Conferința Națională de Ortopedie se bazează pe trei piloni: Știință și Cercetare, Învățare continuă, Socializare și Politică Medicală. Suntem convinși că va fi un eveniment științific de calitate, plin de prelegeri științifice, cu simpozioane și demonstrații, ateliere și dezbateri în care să ne îmbogățim cunoștințele. De asemenea, sperăm să profităm de această ocazie pentru a ne face noi prieteni și a ne întâlni cu vechi prieteni. Nu în ultimul rând, sperăm să putem strânge rândurile pentru a putea face față noilor tendințe, cerințe și influențe pe care le produce societatea modernă”, a declarat Conf. Dr. Radu Fleacă.

Conferința Națională de la Sibiu se remarcă printr-o participare numeroasă dar și consistentă din punct de vedere științific.
„Am constatat că, în ultimii ani, prezența lectorilor străini la manifestările noastre profesionale a crescut considerabil. Suntem din ce în ce mai interconectați cu lumea ortopedică internațională iar această tendință trebuie să continue. Avem prieteni peste tot în lume care sunt bucuroși să răspundă invitației noastre. Avem ce învăța unii de la alții. Este în mâna noastră cât de implicați suntem în comunitatea profesională din care facem parte. Trebuie să ne lăsam în continuare conduși de acea curiozitate, de acel zel pentru nou, de dorința de cunoaștere – care au creat lumea ortopedică modernă. Este o onoare atât pentru noi ca medici cât și pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu și Facultatea de Medicină a ULBS să fim parte activă într-un eveniment științific de asemenea amploare”, a precizat, la rândul său, Conf. Dr. Mihai Roman.

Conferința se va desfășura la Hotel Ramada

Ultima oră

Comentariul meu

Publică