controale la proiectul autostrăzii sibiu – pitești. primele concluzii sunt proaste

Șeful Guvernului, premieru Dăncilă a anunțat încă de acum o lună că va trimite controlorii ca să vadă care sunt obstacolele ce țin pe loc proiectul autostrăzii Sibiu – Pitești. Primele concluzii ale acestora nu sunt deloc unele prea fericite.

Primele concluzii trase de inspectorii Corpului de Control al premierului sunt îngrijorătoare, ne-a declarat un oficial al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) sub protecția anonimatului, anunță Digi 24. Mai precis, este vorba de faptul că procedura de achiziție publică a fost începută fără a exista aprobați de către Guvern indicatorii tehnico-economici ai proiectului. Legislația românească interzice orice demararea a unui proiect public dacă acesta nu are indicatorii aprobați și dacă nu există sursa de finanțare.
În luna septembrie a acestui an, in urma unei interpelări parlamentare, Ion Iordăchescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor afirma că Autoritatea Contractantă (CNAIR – n.red.) nu va putea atribui contractul decât în situația în care Hotărârea de Guvern privind indicatorii tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiție va fi actualizată;
Actualizarea indicatorilor a fost realizată de abia la finele lunii iulie din 2017, moment la care in SEAP erau publicate anunțurile de intenție pentru secțiunile 1 și 5.
Totodată licitarea a avut loc și fără existența avizului de mediu, fapt criticat și de comisarul european, Corina Crețu.
„În pofida acestei experienţe negative şi în ciuda avertismentelor clare ale serviciilor Comisiei, CNAIR a optat pentru aceeaşi abordare în licitaţia pentru loturile 1 şi 5 ale autostrăzii proiectate Sibiu-Piteşti, şi anume, deschiderea licitaţiei, fără a aştepta rezultatul impactului asupra mediului (EIM), care este obligatoriu. În plus, am fost informată recent că CNAIR intenţionează să lanseze, de asemenea, licitaţia pentru lotul 4, fără ca evaluarea impactului asupra mediului să fie finalizată. Prin urmare, vă rog să interveniţi şi să puneţi capăt acestei practici”, spunea aceasta în primăvară.
Pe lângă aceste probleme, pe traseul autostrăzii lipsesc peste o sută de foraje geologice ce trebuie făcute pentru a se vedea natura terenului. Subiectul a fost abordat inclusiv de premier. „Am trimis Corpul de control al primului-ministru, pentru a vedea care sunt obstacolele, dacă ele într-adevăr există, dar şi pentru a avea o imagine clară pentru a înlătura anumite obstacole în calea efectuării acestei autostrăzi. Sper să primesc răspunsul cât mai repede. Am înţeles că pe tronsonul III sunt câteva probleme geologice, aş vrea să văd care sunt aceste probleme pentru a putea găsi o soluţie rapidă. Sunt convinsă că oamenii nu mai a răbdare, îşi doresc autostrăzi în România şi trebuie să vedem care sunt obstacolele care stau în calea construcţiei autostrăzilor, în afară de resursele financiare. Acest lucru m-a făcut să trimit Corpul de control”, spunea ea luna trecută.

controale la proiectul autostrăzii sibiu – pitești. primele concluzii sunt proaste

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Ma asteptam sa se invoce diverse motive ca sa nu se faca autostrada Pitesti Sibiu. Probabil dupa ce vor fi „rezolvate” cele invocate, vor aparea alte „motive”, pt care nimeni nu raspunde. Cred ca asa se procedeaza la toate autostrazile noastre. Probabileste cineva care nu doreste ca tara noastra sa aibe autostrazi, „organizeaza” toate aceste motive.