Doi șoferi din Vâlcea au fost opriți în trafic de polițiștii de la Sibiu. Nu s-a terminat ca un control de rutină, pentru că cei doi au încălcat mai multe reguli de circulație.
La data de 30 septembrie, în jurul orei 05,00, pe Calea Dumbrăvii din municipiul Sibiu, a fost identificat un alt bărbat, în vârstă de 30 de ani, din județul Vâlcea, care conducea fără a deține acest drept, dar și sub influența alcoolului. În urma testării alcoolscopice a vâlceanului a rezultat o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, cel aflat la volan nu a putut face dovada ITP-ului autoturismului și a asigurării obligatorii RCA.
Polițiștii au deschis dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
La data de 30 septembrie, în municipiul Sibiu, un alt vâlcean, în vârstă de 24 de ani, a fost depistat în ilegalitate la volanul unui autoturism, aceasta după ce a fost înregistrat de aparatul radar conducând pe strada Cibinului cu viteză peste limita legală.
Oprit de către polițiști în vederea aplicării măsurilor legale în urma nerespectării regimului legal de viteză, s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere, pe numele său fiind deschis un dosar penal privind infracțiunea de conducere fără permis.