Biologul Ghizela Vonica, directorul Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu este un exemplu de succes al modului în care cancerul poate fi învins și fiecare zi din viață să fie trăită cu zâmbetul pe buze, ca o pe mare victorie.
Diagnosticată în urmă cu doi ani cu cancer, Ghizela Vonica a reușit să uimească prima dată medicii, iar acum pe cei care sunt obișnuiți să calce pragul unui muzeu și să vadă exponate vechi. Ei bine, la Sibiu, pe strada Cetății, în Muzeul de Istorie Naturală s-a deschis o expoziție cum nu a mai fost făcută în România, despre plantele anticancerigene. Cu alte cuvinte este o expoziție în care veți regăsi fructe, legume și condimente aparent banale, cu care sunteți obișnuiți, dar care poate nu știați că vă pot ajuta să nu faceți cancer sau dacă îl aveți, să vă hrăniți mai sănătos. Autoarea expoziției este chiar cea care în urmă cu doi ani de zile a fost supusă unor operații, în urma cărora nu mai are stomac, splina, o parte din intestin, a trecut cu bine și de chimioterapie și dacă vă întâlniți cu ea pe stradă nu o să credeți că și-a revenit atât de rapid și bine, pentru că Ghizela este unul din cei mai activi și veseli sibieni.
Expoziția, o premieră și o mână de ajutor pentru alții
Ghizela a realizat expoziția cu plante anticancerigene, cu scopul de a-i ajuta pe alții, după doi ani în care s-a luptat, a învins boala și cu ajutorul alimentelor. „Expoziția a fost o necesitate a mea și este ceva personal. Normal că serviciul sau Dumnezeu m-a ajutat în așa fel încât să mă folosesc de jobul meu și să adâncesc cunoștințele pentru că sunt de profesie, mi-am făcut un doctorat pe plante. (…) Și ca să mă ajut pe mine, am fost foarte conștientă că plantele, alimentația este unul din factorii cei mai importanți în determinarea cancerului, iar plantele, legume, fructe, mă pot ajuta să mă vindec. Nu știu dacă complet, nu am de unde să știu și cred că nimeni nu poate să spună dacă complet, dar e clar că, cancerul este o boală multifactorială, care derivă din comportamentul nostru vicios și dacă eu pot să fac ceva, atunci eu voi lupta”, a declarat Ghizela Vonica, pentru Ora de Sibiu.
În 2016 a mers la doctor și a aflat că are cancer stadiul 3, adică o formă foarte gravă. Spre deosebire de majoritatea pacienților, nu a plâns și a avut puterea să-și întrebe medicul ce este de făcut ca să trăiască. „Vestea când mi s-a dat că am cancer gradul 3 asta înseamnă foarte grav, inițial nu am conștientizat-o ca pe ceva grav. Treptat a venit gravitatea, cu cât conștientizam și citeam”, povestește Ghizela. Întrebată cum a reacționat când a primit vestea că are cancer, ne-a mărturisit: „Nu am plâns deloc. Am fost șocată, oricine poate fi șocat, dar în momentul în care mi s-a dat vestea, prima întrebare cred că după 30 de secunde de tăcere, a fost: „Bun, acum care este următorul pas?”. Deci, m-am adunat repede. Știam că este ceva serios, trebuie să lupt și nu am timp de pierdut. (…) Și pot să spun că am avut foarte mare încredere în medici. (…)Și discutând cu medicul gastroenterolog, mi-a spus: „OK. Sunt și eu un pic șocată de reacția ta, pentru că pacienții în mod regulat, plâng. Și nu știu ce să facă. Dacă acum tu ești hotărâtă, începem, primul pas sunt analizele și pe urmă programăm operația. Dar rămâne să te hotărăști, unde.”
Trăiește fără stomac, fără o parte din intestin și fără splină
„Mi-am ales medicul chirurg. Înainte de a ajunge pe masă, bineînțeles că am avut o serie de întrebări și o discuție serioasă cu medicul chirurg, care medic, întâmplător aflasem de la alții că nu-i prea povestitor, deși este un specialist foarte bun. Aici a fost și ceva hazliu. M-am dus cu soțul meu la medic, ca să povestim, să vedem ce presupune operația și punând tot felul de întrebări, eu fiind și biolog și știam la ce să mă aștept, la un moment dat, medicul zice: „Scuzați-mă că vă întreb, dar care este pacientul dintre dumneavoastră?” Și în momentul acela m-am uitat la soț, care era lângă mine și el era palid, arăta groaznic, de parcă trebuia să fie pus în câteva minute pe masa de operație. Eu eram foarte lucidă, cu picioarele pe pământ și am început să zambesc și zic ”eu sunt pacientul”. Și doctorul, în momentul respectiv șocat, era ferm convins că e soțul și a început să zâmbească”, zice râzând Ghizela.
Știa că urmează să-i fie scoasă doar o parte din stomac, dar după operație a aflat că nu mai are stomac și că o bucată de intestin i-a fost cusută de esofag, în loc de stomac. Cel mai mare pericol era să se desprindă acest nou „stomac”, după intervenția chirurgicală.
„După operație îți revii dacă ai voință. Dar bineînțeles familia este cea mai importantă atunci când îți revii. Au pus o bucată de intestin (în loc de stomac n.r.), dar să nu crezi că e foarte ușor, pentru că acele cusături, e ceva cusut de esofag, care esofag este ca un furtun. (…) Doar atâta mi-a spus că periculozitatea la aceste operații, este să se desfacă. (…) Și atunci exista riscul acesta și frica să nu se desfacă. Și te hrănești cu tubușorul. Fiecare înghițitură doare. Și acum simt câteodată că doare, dar înveți să te hrănești, vorba medicului, ca vrăbiuțele la început. Nu puteam să mănânc la masă decât lichide, așa am început. Ca să îți dai seama, o jumătate de cană puteam mânca în decurs de o jumătate de oră”, își amintește Ghizela.
„Cancerul este o boală, care nu o simți, dar îți dă semne”
Una din primele sfaturi date de cea care a învins cancerul, este să să ne ascultăm mai atent propriul corp. „Într-adevăr sunt semne și după aia cu cât trece timpul conștientizezi că semne au fost, corpul ți le-a arătat, dar nu știm să ascultăm. Au fost semne de oboseală, pot să spun, mai mari decât ar fi trebuit să fie. Și am remarcat că sunt tot mai obosită. Câteodată simțeam că mă trezesc dimineața, mai obosită ca seara. Dar de durut, nu doare nimic. Cancerul este o boală, care nu o simți, dar îți dă semne, mai multe semne, inclusiv și alergiile sunt semne că acolo în corp sunt toxine adunate. Sau când nu funcționează ficatul sunt semne că acolo toxicitatea din corp este crescută. Nu trebuie să uităm că limfa aduce substanțele toxice de la celule, la ficat, pancreas și piele. Astea sunt primele care reacționează și semnealizează corpul, „nu funcționează bine ceva, ai băgat tâmpenii în tine sau nu te odihnești ești stresat, clevetești foarte mult”, declarată Ghizela Vonica.
Lacrimile de fericire au fost probabil multe pe ochii celei care azi ne ajută să mâncăm mai sănătos. După prima victorie, că a scăpat cu bine de prima operație, au urmat alte operații din cauza complicațiilor. I-a fost scos un metru din intestin, după ce a început să i se blocheze mâncarea în intestin și a trăit trei luni de zile cu anus contra naturii, adică nu și-a putut face toate nevoile la toaletă. Amintirea celor trei luni o face și azi să ofteze. „Am stat trei luni așa până mi s-au vindecat intestinele. Nu este foarte ușor și cred că este omenesc să spun, cea mai degradantă boală, să stai să îți speli propriul rahat, nu este pentru oricine. Dar treci. După închiderea acestei găuri abdominale, unde prima dată mi-am dorit să stau în baia mea, pe wc-ul meu, mi-au dat lacrimile și am zis că apreciem cât de mult contează să funcționeze un corp normal. Și numai atunci îți dai seama. Nu puteam să cred că singură pot să fac lucrul acesta, atât de obișnuit”, ne mărturisește Ghizela.
Cele șase luni de chimioterapie au fost pentru ea mai grele decât operațiile în sine. A fost internată în spitalele din Sibiu și Cluj, un an de zile. Un an în care a învățat zilnic cum să supraviețuiască. În mod surprinzător, moartea altor pacienți din jurul ei, nu a speriat-o încât să cedeze. „Da, mi s-a întâmplat să moară oameni lângă mine, dar nu mă speria lucrul acela”, spune Ghizela. Ea a ajuns la un moment dat să își spună că trebuie să învingă cea mai de temut maladie, ca pe o răceală. „Eu spun că toată lumea, indiferent de stadiu, trebuie să lupte, pentru că este o boală și dacă o privești ca pe o răceală, da, poți să o privești ca pe o răceală, dar asta înseamnă că trebuie să fii foarte conștient că trebuie să îți schimbi tot comportamentul. Pentru că boala aia a apărut din cauza defectelor tale comportamentale”, crede Ghizela Vonica.
„Dumnezeu îți dă încercări, dar îți deschide și ușa sau geamul să le rezolvi”
După ce s-a vindecat, Ghizela Vonica și-a schimbat viața. Merge și cântă în corul bisericii, vine la serviciu pe trotinetă, a învățat să schieze, aleargă în parc, zâmbește des, se joacă cu copiii care vin la muzeu chiar și „Rațele și vânătorii”, face totul cu convingerea că fiecare zi e un dar de la Dumnezeu, un Dumnzeu pe care nu l-a certat că s-a îmbolnăvit, despre care spune că „îți dă încercări, dar îți deschide și ușa sau geamul să le rezolvi”. Medicii o consideră un caz fericit și rar. Un caz de manual de medicină. „De exemplu medicul chirurg îmi spune că eu sunt pacientul de manual. Vin pe muchie, la limita dintre viață și moarte și într-un timp record îmi revin. Când medicii veneau la pat îi spunea. Îmi face o deosebită plăcere să vin la tine, pentru că așa pacient să zâmbească și să își revină așa de repede, nu prea am ocazia să văd. Și cu toți medicii am pățit lucrul acesta”, ne spune Ghizela.
Să mâncăm sănătos, o dorință a tuturor, dar destul de greu de realizat pentru mulți
După ce s-a externat din spital, Ghizela s-a lovit de cea mai mare problemă: ce să mănânce ca să fie bine. „Am ajuns acasă și am pus pe masă cam ce am crezut eu că e sănătos, dar cum să le mănânc? Ce să fac cu ele? Și cum să le mănânc sănătos și de câte ori? Și cât să mănânc sănătos? Și atunci am conștientizat că nu este atât de ușor și că îmi trebuie informații, poate chiar un curs și de ce nu spune medicul exact, să îmi dea o listă. Am început să mă documentez”, explică cea care a ajuns nu doar de la 38 de kilograme, la 50 cât e normal la înălțimea sa, ci în punctul în care vorbește despre alimentație ca pe o disciplină ușor de învățat, greu de menținut și obligatoriu de asumat. Cei care se întreabă ce mănâncă această femeie care a învins cancerul de stomac, trebuie să știe că spre exemplu dimineața servește un kefir cu cereale integrale, bea ziua apă alcalină, care se găsește și în supermarket îmbuteliată la prețul la care este apa plată, mănâncă câte un fruct pe zi și nu neapărat doar mere, consumă câteva semințe până la prânz, iar la amiază ciorba, mai ales cea de legume, fără carne, fără vegeta este nelipsită. Legumele și o bucățică de carne reprezintă un fel de mâncare obișnuit pentru Ghizela, care ne sfătuiește să nu consumăm tot ce este acid. Pentru că, potrivit multor specialiști, cancerul se dezvoltă în mediul acid. Și grijă la dulciuri și zahăr. Câte o prăjitură rar, de poftă, este permisă, dar nu mai mult. Un bolnav care a scăpat de cancer nu este neapărat un om care își cântărește ca la farmacie orice bea și mănâncă pentru tot restul vieții. „Câteodată mi se pune pofta pe o slănină cu ceapă și îi zic și medicului dacă e ok. Îmi zice „e foarte OK, să nu exagerezi doar.” Și când am ieșit din spital, primul lucru am zis „eu vreau slănină.” Este ceva sănătos, neprelucrat, nefiert, neprăjit, deci nu are ce să facă rău corpului, doar atâta că sunt grăsimi și zice nu exagera și nu înseamnă să mănânci zilnic. Sau o felie de pâine cu untură și ceai este permis”, arată Ghizela Vonica.
Toți cei care doresc să vadă o expoziție altfel, care doresc să o cunoască pe cea care a reușit în lupta cu cancerul, pot merge la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, de miercuri până duminică, între orele 09,00 – 17,00, pentru Plantele anticancer. Este o expoziție unică, la care a contribuit și profesorul Ladislau Rosenberg de la Mediaș. Periodic, pe pagina de facebook a muzeului-https://www.facebook.com/Muzeul-De-Istorie-Naturala-Sibiu, veți găsi detalii despre fructele și legumele anticancerigene expuse până pe 31 octombrie la Sibiu.
