video foto - diriginta carmen iohannis, lăudată de elevii ei. i-a dus la tenis

Prima oră de diriginţie în aer liber, din acest an a soţiei preşedintelui Iohannis a avut loc sâmbătă, la Clubul Pamira, unde, toţi elevii din clasa ei de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” au avut ocazia să beneficieze gratis de un curs de 45 de minute, de iniţiere în tenis.

Patru instructori de tenis s-au ocupat de copiii din clasa lui Carmen Iohannis, care s-au declarat foarte încântaţi de cadoul oferit de diriginta lor.
Elevii, despre diriga Iohannis: „Ne place foarte mult!”
Copiii o laudă pe Carmen Iohannis, despre care spun că este o profesoară care a reuşit în puţinul timp scurs de la începerea şcolii, să le facă „cele mai faine ore de dirigenţie”. Una dintre eleve, Alexandra, chiar şi-a îndeplinit sâmbătă, o dorinţă mai veche, şi anume să înveţe să joace tenis. „Mă bucur că am avut ocazia să încerc (să joc tenis n.r.). Cred că sunt cele mai faine ore de dirigenţie pe care le-am avut până acum”, a spus Alexandra.video foto - diriginta carmen iohannis, lăudată de elevii ei. i-a dus la tenisAlţi doi colegi de ai ei, David şi Teodor au fost şi ei încântaţi să joace tenis în ora de dirigenţie.
„Este o profesoară foarte de treabă, înţelegătoare (…) şi sper să fie la fel în cei patru ani. Sunt destul de fericit că vrea să facem şi aceste activităţi în afară de şcoală”, a spus înainte de începerea lecţiei de tenis, David.video foto - diriginta carmen iohannis, lăudată de elevii ei. i-a dus la tenis
În clasa lui Carmen Iohannis învaţă şi Teodor, un copil care practică sportul de performanţă.
„Sunt sportiv de performanţă şi mi se pare foarte interesant că am venit astăzi să jucăm tenis, mi se pare o experienţă nouă, nu am mai jucat tenis până acum şi este o oportunitate să învăţ. Doamna dirigintă ne-a explicat că joacă destul de des tenis şi că doreşte să ne implice şi pe noi în mai multe activităţi sportive şi mi se pare foarte frumos din partea ei, că ne ajută a ne dezvolta. Ne place foarte mult de doamna dirigintă. Este o doamnă foarte deschisă şi ne înţelege pe noi şi din câte am văzut ne va ajuta în cei patru ani să fim cât mai buni. (…) Mi se pare ceva deosebit să fii în clasa doamnei Iohannis”, a concluzionat Teodor.video foto - diriginta carmen iohannis, lăudată de elevii ei. i-a dus la tenis
Carmen Iohannis, o profă de engleză, care încurajează copiii să facă sport
„De abia aştept să vă văd pe teren la Sibiu Open. Asta fost prima noastră ieșire cu clasa a IX-a și am zis să începem cu sportul pentru că vrem să dăm un semnal că sportul este foarte important pentru tineri, pentru vârstnici, pentru orice vârstă şi mai ales tenisul este un sport frumos, elegant, plăcut tuturor și dacă tot avem Sibiu Open, de ce sa nu profităm de el. Sper ca după această ora de dirigenție în aer liber, mulţii dintre elevii mei se vor apuca de orice sport. Nu contează, dar și de tenis”, a spus Carmen Iohannis.
Aceasta spune că e posibil să-i ducă pe elevii ei în excursie şi la Palatul Cotroceni, locul unde munceşte Klaus Iohannis, soţul ei şi preşedintele României.
Întrebată de jurnalişti dacă îi va duce pe elevii ei şi la Cotroceni, Carmen Iohannis a răspuns: „Da, dacă o să mi-o ceară, dacă o să ne hotărâm să facem o excursie la București, sigur o să vizităm și Cotroceniul”.video foto - diriginta carmen iohannis, lăudată de elevii ei. i-a dus la tenis
Carmen Iohannis, o dirigintă care face de obicei excursii cu clasa în Ardeal.
Soţia preşedintelui Iohannis preferă să-şi ducă elevii în excursii. Locurile ei preferate sunt cele din Ardeal: Sibiul şi Clujul.
„De obicei mergem la Cluj, aici mai aproape, in Ardeal. pe munte nu m-am încumetat cu ei. (…) Mergem la teatru. Tur de oraş. Să ne cunoaştem frumuseţile oraşului, clădirile cu o arhitectură specială şi să ne bucurăm că trăim într-un oraş atât de frumos şi să îl preţuim şi să îl îngrijim”, spune Carmen Iohannis.

video foto - diriginta carmen iohannis, lăudată de elevii ei. i-a dus la tenis

Nota 10 pentru ora de tenis din partea dirigintei Iohannis
La finalul lecţiei de tenis de sâmbătă, elevii au fost lăudaţi de diriginta Carmen Iohannis. Chiar e posibil ca diriginta să joace tenis cu cei mai talentaţi din clasă.

video
play-sharp-fill

„Se descurcă foarte bine, nici nu m-am aşteptat să fie aşa de descurcăreţi şi de pricepuţi. Se vede că sunt tineri, că au toată viaţa înainte. Au energie şi condiţie fizică. Şi îmi doresc să ajungă, chiar dacă nu fac sport de performanţă, să facă sport, să se simtă bine, să fie bucuroşi, să trăiască frumos şi sănătos. Da (aş face un meci cu elevii n.r.) Mă gândeam la Pavel, că am văzut că joacă foarte bine. Nu mi-a zis în clasă. A zis că ştie el un pic, dar nu m-am aşteptat să fie atât de bun. Probabil când ajung la nivelul lui să îl provoc”, a promis Carmen Iohannis, la finalul orei de sport.

Carmen Iohannis, o patrioată
Soţia preşedintelui Iohannis joacă tenis de puţini ani. Nu face performanţă. Dar nu pierde nicio ocazie să laude şi să susţină orice sportiv român.
„Vreau să-i felicit pe organizatorii, avem cel mai important turneu de tenis din ţară, la Sibiu, să le urez succes în continuare, să-i sprijinim ca performanţa românească să fie apreciată şi să fie recunoscuţi românii şi apreciaţi pretutindeni. Astăzi va juca în semifinală Dragoş Dima şi încerc să vin să îl susţin, îmi doresc din suflet să reuşească”, a ţinut să sublinieze Carmen Iohannis.
Atât de mult îşi iubeşte Carmen Iohannis elevii şi Sibiul, încât a refuzat să îşi urmeze soţul la Bucureşti şi preferă să locuiască în casa de pe strada Bâlea şi să meargă la „Lazăr”, unde predă limba engleză. Ori de câte ori are ocazia, Carmen Iohannis laudă Sibiul şi spune că aici se simte cel mai bine.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică