Harta pestei porcine - 227 localități din 13 județe și peste 900 de focare
Foto Arhivă

Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat miercuri că pesta porcină africană este confirmată în 227 de localități din 13 județe, cu un număr de 927 de focare.

În total au fost eliminați 311.869 de porci afectați de boală. Comparativ, la data de 13 septembrie, PPA era semnalată în 207 localități din 12 județe, cumulând un număr total de 898 de focare și 57 de cazuri la mistreți, iar la nivel național au fost sacrificați 232.722 de porci.
Până la data de 19 septembrie, au fost stinse cinci focare în județul Satu Mare, unde nu a mai fost înregistrat vreun focar din data de 31 august 2018. În plus, în județul Bihor nu au mai fost înregistrate noi focare de PPA, din data de 8 august 2018, iar în județul Tulcea, unitatea de procesare a cărnii aparținând societății S.C. Carniprod SRL și-a reluat activitatea, la data de 14 august 2018. „Aceste rezultate au fost posibile datorită aplicării operative și eficiente a complexului de măsuri zoosanitare de combatere a pestei porcine africane (PPA) și a cetățenilor, care au înțeles să sprijine autoritățile în aplicarea acțiunilor necesare”, se precizează în documentul de presă al ANSVSA.

Detaliat, situaţia evoluţiei focarelor de PPA se prezintă astfel:
– Judeţul Satu-Mare – 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 10 cazuri la mistreţi;
– Judeţul Bihor – 28 de focare în gospodăriile populaţiei şi 1 un caz la mistreţ;
– Judeţul Sălaj – 4 cazuri la mistreţi;
– Judeţul Tulcea – 557 de focare (dintre care 5 focare la exploatații comerciale și 1 focar la o exploatație de tip A) şi 34 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Brăila – 73 de focare (dintre care 7 focare la exploatații comerciale);
– Judeţul Constanţa – 72 de focare în gospodăriile populaţiei şi 2 cazuri la mistreţi;
– Judeţul Ialomiţa – 115 de focare în gospodăriile populaţiei şi 3 cazuri la mistreţi;
– Judeţul Galaţi – 11 focare în gospodăriile populaţiei şi 1 caz la mistreţ;
– Judeţul Ilfov – 9 focare în gospodăriile populaţiei;
– Judeţul Călăraşi – 50 de focare (dintre care 1 focar la o exploatație comercială) şi 6 cazuri la mistreţ;
– Județul Buzău – 3 focare în gospodăriile populaţiei;
– Județul Giurgiu – 1 focar în gospodăria populaţiei și 1 caz la mistreț;
– Județul Dâmbovița – 1 focar în gospodăria populației.

Prezenţei virusului pestei porcine africane în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator, iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.
„Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii. Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA judeţeană. Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, au mai anunțat reprezentanții ANSVSA

Ultima oră

Comentariul meu

Publică