FOTO Cal furat la Petrila, găsit după mai bine de o lună la Sibiu
foto Arhivă

Un cal care a fost furat în luna august de la o herghelie din Petrila (județul Hunedoara), a fost recuperat de proprietar din județul Sibiu.

Unul dintre caii furați din localitatea Petrila a fost găsit de proprietari după 38 de zile de la dispariție, anunță Gazeta de Dimineață. Brego a fost recuperat din Sibiu de la un bărbat care era de fapt cumpărătorul acestuia. Călin Popa, unul dintre proprietarii lui Brego, l-a găsit pe acesta pe un site de anunțuri vânzări. ”M-am încăpățânat să caut în continuare. L-am găsit la vânzare și am plecat după el. Acum suntem cu el. Este foarte speriat și slăbit”, a declarat pentru Gazeta de Dimineață, Călin Popa. Ceilalți trei cai furați Arya, Bella si Mura nu au fost identificați. Cumpărătorul va trebui acum să dea explicații în fața organelor de cercetare. Acesta susține că l-a cumpărat pe Brego din Sebeș. FOTO Cal furat la Petrila, găsit după mai bine de o lună la SibiuPrimele informații arată că ceilalți trei cai nu se află la bărbatul din Sibiu.
Cei patru cai au fost furați în miezul unei nopți, organele de anchetă nereușind până la acest moment să obțină niciun indiciu despre caz. Mai mult, hoții au revenit la herghelia din Petrila de mai multe ori după acel moment.

Ultima oră