Timp de patru luni, în perioada iunie-septembrie 2018, “Oraşul Artiştilor” a transformat o zonă din Piaţa Mică din parcare într-o galerie de artă stradală, aici având loc zeci de ateliere şi workshopuri de desen şi pictură şi numeroase expoziţii ale artiştilor sibieni consacraţi şi debutanţi.
În weekend, Piaţa Mică va arăta şi mai frumos, ţinând cont că ea va fi redată în întregime oamenilor, în Oraşul Artiştilor din faţa Turnului Sfatului fiind amenajate spaţii destinate desenului şi picturii, deschise tuturor trecătorilor, fie ei copii sau părinţi.
Săptămâna aceasta, cu ocazia Săptămânii Europene a Mobilităţii, Oraşul Artiştilor organizează zilnic workshopuri de pictură deschise publicului pasionat de artă. Mai mult, cât e ziua de lungă, părinţii sunt încurajaţi să deseneze şi să picteze alăturii de copiii lor, printr-un program inedit numit “Ateliere cu părinţii”. Organizatorii au decis să organizeze aceste ateliere pentru că foarte puţine familii îşi petrec timpul liber împreună, iar şi mai puţini părinţi fac diferite activităţi alături de copiii lor. Tocmai de aceea, Oraşul Artiştilor pune la dispoziţia familiilor materialele necesare pentru a participa la un atelier de pictură unde copiii vor fi îndrumaţi chiar de către proprii părinţi.
Programul atelierelor de pictură din Oraşul Artiştilor ce au loc zilnic între orele 18:00-20:00:
– marți, 18 sept., Atelier de creație “ghiveciul căsuțelor” cu Diana-Ribana;
– miercuri, 19 sept., Atelier pentru copii şi adulţi cu Art&Fun Studio;
– joi, 20 sept., Atelier de pictură în aer liber cu Cătălin Precup;
– sâmbătă, 22 sept., Atelier cu clopoței cu Toane Urbane.
Pentru al doilea an consecutiv, retrospectiva în imagini a proiectului Oraşul Artiştilor este expusă şi în Turnul Sfatului, etajul 2. Autoarea fotografiilor, Ana-Maria Nichitelea, ne oferă o selecție de 20 de imagini grăitoare ce ne transpun în mijlocul atelierelor, workshopurilor și expozițiilor ce au avut loc în perioada iunie-septembrie 2018 în Piața Mică.
“În cadrul expoziţiei de fotografie, vom avea și un perete Social Media, unde vom expune unele dintre cele mai reprezentative postări de pe Facebook și Instagram, realizate de trecători în Orașul Artiștilor” spune Tudor Şt. Popa, coordonatorul proiectului.
Oraşul Artiştilor este un proiect implementat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu, co-finanţat de Primăria Municipiului Sibiu.