Cea mai amplă plimbare cu animalele de companie se celebrează pentru prima dată și la Sibiu sâmbătă, 29 septembrie. Asta înseamnă că toți cei care au un animal de companie se vor întâlni și le vor plimba îăn același timp.
”Pentru că din această primăvară suntem parte a echipei de voluntari înregistrați Pet Partners, fiind prima echipă de terapie asistată de animale înregistrată Pet Partners din Sibiu, vă propunem să vă alăturați acestui demers datorită beneficiilor multiple pe care o plimbare cu animalul de companie le are. Ne dorim să contribuim la scopul major al acestei inițiative: îmbunătăţirea calităţii vieţii proprietarilor de animale de companie prin impulsionarea acestora de a ieși la plimbare alături de animalele lor de companie”, spun organizatorii.
Ei propun două variante:
1: Dacă ești în/din Sibiu și doriți să deveniți parte a Celei Cea Mai Amplă Plimbare Cu Animalele de Companie (World’s Largest Pet Walk) alături de noi, vă așteptăm sâmbătă, 29 septembrie 2018 la ora 18:00 la Cupola (Pavilionul pentru muzică) din Parcul Sub Arini. Vom porni de acolo într-o plimbare în ritm lejer în jurul parcului.
Ne propunem să parcurgem un tur de parc, pornind de la cupolă, îndreptându-ne pe aleea pietruită de pe mijlocul parcului spre intrarea de la Bazinul Olimpia, parcurgând apoi aleea asfaltată care se îndreaptă spre strada Avrig (paralelă cu Bulevardul Victoriei), să traversăm spre partea Parcului care duce spre Valea Aurie, la intersecția cu strada Theodor Aman, să traversăm parcul pe aleea neasfaltată care ne duce spre Aleea Călăreților, iar de acolo să ne întoarcem spre cupolă pe aleea pietruită de pe mijlocul parcului.
2: Dacă nu ești în/din Sibiu, sau dacă nu poți ajunge să te pimbi împreună cu noi, dar vrei să fii parte din Cea Mai Amplă Plimbare Cu Animalele de Companie (World’s Largest Pet Walk), tot ce trebuie să faci ca să devii parte World’s Largest Pet Walk este să îți iei câinele și să ieșiți împreună la plimbare în ziua de 29 septembrie. Nu contează unde vă plimbați, la ce oră și nici ce distanță parcurgeți împreună, important este să vă plimbați.
Este chiar recomandat să (îți) faci fotografii împreună cu animăluțul tău în timpul plimbării și să le post-ezi pe rețelele de socializare însoțite de hastag-urile #WorldsLargestPetWalk #PetPartners. Dacă dorești să postezi aici, pe pagina evenimentului nostru, am aprecia dacă ai folosi și hastag-ul #LaPlimbarecuAllanSiLucky .
Accesând link-ul https://petpartners.org/worlds-largest-pet-walk/ poți citi mai multe detalii despre evenimentul inițiat de Pet Partners, cea mai mare și prestigioasă organizație care activează în domeniul terapiei asistate de animale pe toate planurile: formarea echipelor de terapie asistată de animale, evaluarea, înregistrarea și reînregistrarea echipelor de terapie asistată de animale, oferirea de servicii de terapie, educație și activități asistate de animale în sistem de voluntariat.
Şi da, poţi distribui evenimentul nostru folosind hastag-urile #WorldsLargestPetWalk #PetPartners #LaPlimbarecuAllanSiLucky pentru a îndemna cât mai mulți oameni să iasă la plimare cu animalul de companie.
Oare unde putem vedea pozele de la eveniment? Multumesc!