Din nou, lucrări pe A1 Sibiu- Deva. Traficul afectat
Foto Arhivă

Alte lucrări de asfaltare au loc pe autostrada A1 pe sensul de mers Sibiu- Deva. Luni, 17 septembrie, traficul va fi restricționat până la ora 18, la fel ca și pe alte tronsoane de autostradă din țară.

Traficul pe A1 și A6 va fi afectat. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe sensul către Deva al autostrăzii A1 Sibiu – Deva, pe tronsonul kilometric 275+900 – 276+900 de metri (între Aciliu şi Apoldu de Jos, judeţul Sibiu), se vor efectua lucrări de întreţinere (asfaltare), până luni, la ora 18.00. Din acest motiv, vor fi afectate banda de urgenţă şi banda numărul 1.

Lucrări de întreţinere (refacere marcaje) se realizează şi pe tronsonul Traian Vuia – Balinţ (între kilometrii 441 şi 458, judeţul Timiş) al autostrăzii A1, pe ambele căi de rulare.

De asemenea, acelaşi tip de lucrări se execută pe segmentul Balinţ – Lugoj (între kilometrii 0 şi 10+500 de metri) al autostrăzii A6, pe ambele sensuri de deplasare. Lucrările de pe cele două tronsoane se vor încheia în jurul orei 18.00.

Șoferii care se deplasează pe aceste tronsoane sunt sfătuiţi să respecte regulile de circulaţie, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile de drum şi să schimbe banda de rulare doar după ce au semnalizat şi s-au asigurat în mod corespunzător.

Sursa www.mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu