Der Fleck/Pata - Spectacolul care îi cucerește pe cei mici la Teatrul Gong

O premieră pe care, personal, o așteptam de multă vreme a avut loc ieri, la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gong” din Sibiu. ”Der Fleck/Pata” este primul spectacol ce se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 4 ani și a fost scris și regizat de tânara regizor, Leta Popescu.

Der Fleck/Pata - Spectacolul care îi cucerește pe cei mici la Teatrul Gong

Distinsă în 2014 cu premiul UNITER pentru debut pentru spectacolul Parallel, Leta Popescu este la a doua colaborare cu Teatrul Gong dar la prima care să fie dedicată unor copii de vârstă atât de fragedă. Din cele spuse de ea, după reprezentație, a vrut să fie sigură că micii spectatori nu se simt speriați sau intimidați de ceea ce se întâmplă pe scenă și că prima lor experiență în lumea teatrului va fi una pozitivă. Cadrul creat pentru aceștia este extrem de primitor, se stă pe podea (în fund, pe burtă, pe spate, fiecare după cum se simte bine), pe tabureți de diferite mărimi, foarte potriviți pentru neastâmpărul tipic vârstei

Acțiunea spectacolului se desfășoară în lumea aparent imundă a petelor și scamelor de toate felurile, cărora li se descoperă o frumusețe aparte atunci când sunt supuse unor analize de laborator sau sunt privite la microscop. Personajul principal, interpretat de către Mara Căruțașu, alături de Asistentul – Curat, o păpușă manevrată de un alt actor, ne fac să privim petele prin ochii celor mici, ca pe ceva fascinant, firesc și numai bun de explorat.

Spectacolul este unul senzorial, cu imagini multiple și elemente ingenioase de decor, cu care micuții sunt încurajați să interacționeze. Oana Micu, cea care semnează decorul și costumele, crează un spațiu magic, în care actorii apar învârtind structuri gen sistem planetar, un fel de descompuneri moleculare ale petelor, extrem de ofertante vizual, o parte dintre elementele decor fiind fosforescente, totul amplificat de podeaua din material reflectorizant. Pămătufurile din voal cu care se curăță scena pot fi și meduze sau ființe diafane plutind singular sau suprapuse, avem și o gumă de mestecat uriașă (din textile și burete), de ale cărei capete sunt invitați să tragă spectatorii, totul făcând parte dintr-un joc frumos de care s-au bucurat în egală măsură atât copiii cât și adulții ce îi însoțeau. Bucuria a fost maximă la final, atunci când micuții au fost lăsați în spațiul de joc, să testeze întreaga recuzită, și zeci de mingi au zburat în toate direcțiile.Der Fleck/Pata - Spectacolul care îi cucerește pe cei mici la Teatrul GongDer Fleck/Pata - Spectacolul care îi cucerește pe cei mici la Teatrul Gong

Der Fleck/Pata - Spectacolul care îi cucerește pe cei mici la Teatrul Gong
”Asistentul-Curat”, odihnindu-se după spectacol

Der Fleck/Pata - Spectacolul care îi cucerește pe cei mici la Teatrul Gong

Spectacolul se joacă în limba germană, cu supratitrare în limba română și are o durată de aproximativ 35 de minute. Din distribuție mai fac parte Hansel Andrei,  Angela Páskuy, Claudia Stühler şi Jenő Major. Spectacolul este construit pe muzica compozitorului Marius Popa, cu mişcarea scenică concepută de Farid Fairuz. Traducerea şi adaptarea textului în limba germană a fost asigurată de Beatrice Ungar. Va putea fi vizionat săptămâna viitoare în circuit închis pentru creşe şi grădiniţe în datele de 14, 18, 19 şi 20 septembrie, de la ora 10:00 și va fi programat și în lunile ce urmează.

Accesul publicului la spectacol se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât şi la sediul Agenţiei Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00.

Preţul unui bilet este de 9 lei, tarif unic.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică