Ultima zi de înscrieri la Școala de Teatru și management cultural din Sibiu. Ofelia Popii e noua profesoară

Ofelia Popii, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite actrițe de teatru și film din România, va fi începând din anul universitar 2018 – 2019 profesor de an în cadrul Școlii de Teatru și Management Cultural – Departamentul de Artă Teatrală, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Joi, 13 septembrie 2018, este ultima zi în care se mai fac înscrieri pentru studiile de licență, din cadrul Școlii de Teatru și Management Cultural Sibiu.

„Voi încerca să împart cu viitorii studenți tot ce am învățat la rândul meu în experiențele teatrale pe care le-am avut cu regizorii importanți pe care i-am întâlnit. Am așteptat un timp mai îndelungat până să predau, un timp suficient în care să pot contura cel mai bun plan de studiu pentru viitorii studenți. Cred că întâlnirea dintre mine și viitorii studenți va fi una din care ei vor avea doar de câștigat, pentru că merg în fața lor cu toată deschiderea de a-i îndruma și ajuta să își construiască o carieră solidă. Îmi doresc tare mult ca viitorii mei studenți să devină actori cu o voce puternică în arta noastră și sper să reușim să fructificăm la maxim timpul pe care îl vom petrece împreună în următorii ani. Abia aștept să îi întâlnesc!” Ofelia Popii, actriță.

Școala de Teatru de la Sibiu, una dintre cele mai active din țară
Deși este o instituție încă tânără, de doar 21 de ani, fiind fondată în anul 1997, Școala de Teatru și Management Cultural de la Sibiu este una dintre cele mai active instituții de învățământ superior din țară. În anul 2011, urmare a unei evaluări naționale, Școala de Teatru de la Sibiu a fost declarată cea mai bună școală de teatru din România. La Sibiu predau unii dintre cei mai îndrăgiți actori și regizori ai Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu: Ofelia Popii, Constantin Chiriac, Diana Fufezan Codruța Vasiu, Cătălin Pătru, Veronica Pătru, Bogdan Sărătean, Cristina Blaga fiind doar o parte dintre ei, iar viitorii studenți vor avea șansa de a juca în spectacole studențești sau coproducții realizate în parteneriat de DAT Sibiu și TNRS, regizate de cei mai cunoscuți regizori români precum: Silviu Purcărete, Bogdan Georgescu sau Eugen Jebeleanu. Viitorii studenți ai Școlii de Teatru și Management Cultural de la Sibiu au șansa reală de formare și dezvoltare profesională încă din anii studenției. Prin parteneriatele semnate de instituția de învățământ cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cel mai mare festival de teatru din România și unul dintre cele mai mari din Europa și din lume, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Bursa de Spectacole de la Sibiu, viitorii studenți vor avea posibilitatea de a participa în mod gratuit la workshop-urile organizate anual în cadrul FITS, la întâlniri și conferințe cu nume importante ale scenei teatrului din România și străinătate, de a participa la castinguri și turnee naționale și internaționale organizate de DAT Sibiu și TNRS. Informații complete despre înscrierea la cursurile de licență din cadrul Departamentului de Artă Teatrală Sibiu, pe pagina oficială de facebook: https://www.facebook.com/artateatrala.sibiu/

Ultima oră