Ora de iarnă- România liberă să aleagă

Discuțiile despre menținerea orei de iarnă se mută din comisia europeană la nivelul fiecărui stat membru. Comisia a propus renunțarea la schimbarea orei, dar a lăsat șa altitudinea fiecărei țări decizia dacă va urma sau nu propunerea.

În discursul său privind starea Uniunii, preşedintele Jean-Claude Juncker a declarat: „Cu toţii afirmăm în discursurile noastre că dorim să acţionăm la nivel macro în chestiunile de importanţă majoră şi la nivel micro în chestiunile de importanţă minoră. Dar nu există aplauze atunci când legislaţia UE prevede faptul că europenii trebuie să schimbe ora de două ori pe an. Astăzi, Comisia propune schimbarea acestei situaţii. Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”.
Propunerea legislativă urmăreşte să asigure faptul că orice modificări sunt efectuate în mod coordonat între ţările vecine, astfel încât să se garanteze funcţionarea adecvată a pieţei interne şi să se evite fragmentarea, care ar putea apărea dacă unele state membre păstrează dispoziţiile referitoare la schimbarea sezonieră a orei, în timp ce altele renunţă la ele.

Comisarul pentru transporturi, Violeta Bulc, a declarat: „Propunem renunţarea la schimbarea sezonieră a orei începând cu anul viitor.Acest calendar foarte ambiţios va permite cetăţenilor să beneficieze de această măsură fără întârziere. În prezent invităm statele membre şi întreprinderile să facă pregătirile necesare pentru a asigura o abordare coordonată în întreaga UE”.
Propunerea Comisiei: înlătură obligativitatea schimbării sezoniere a orei în întreaga Uniune Europeană; stabileşte un calendar clar şi scurt pentru intrarea în vigoare a măsurii; încurajează consultarea la nivel naţional şi european, pentru a se asigura o abordare coordonată între statele membre.

Propunerea de miercuri reprezintă încă un exemplu al atitudinii Comisiei prezidate de Jean-Claude Juncker de a acţiona la nivel macro în domeniile de mare importanţă, lăsând la latitudinea statelor membre posibilitatea de a decide în cazurile în care ele sunt cele mai în măsură să o facă.

În pasul următor, propunerea Comisiei Europene va fi examinată de Parlamentul European şi de Consiliu pentru a-şi da acordul lor.
Pentru a permite o tranziţie fără probleme, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă.
Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019. Ulterior, statele membre care doresc să revină permanent la ora de iarnă ar putea să mai facă o ultimă schimbare sezonieră a orei duminică, 27 octombrie 2019. De la acea dată, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă.
Acest calendar este condiţionat de adoptarea de către Parlamentul European şi Consiliu a propunerii Comisiei până cel mai târziu în martie 2019.

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie, în special în vremuri de război şi în timpul crizei petroliere din anii 1970.
Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt în prezent minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.
Schimbarea orei a fost, într-adevăr, din ce în ce mai mult contestată de cetăţeni, de Parlamentul European şi de un număr tot mai mare de state membre. Pornind de la cererea Parlamentului European, şi ca parte a unei evaluări a dispoziţiilor în vigoare, Comisia a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri – cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 % dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

Comisia Europeană a concluzionat că nu este necesar ca schimbarea sezonieră a orei să fie reglementată în continuare de la Bruxelles şi că statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă doresc să utilizeze ora de vară sau de iarnă şi de a trata chestiunea la nivel naţional, în conformitate cu principiul subsidiarităţii.

Sursa www.digi24.ro

Ultima oră