Săptămâna Europeană a Mobilității marcată și anul acesta la Sibi

Municipiului Sibiu participă și anul acesta la Săptămâna Europeană a Mobilității, în perioada 16-23 septembrie, iar în zilele de 22 și 23 septembrie va marca Ziua Internațională fără mașini. Sibiul se alătură astfel unei inițiative a Comisiei Europene la care s-au înscris deja peste 2000 de orașe din întreaga Europă. Tema de anul acesta este „Mix and Move”, încurajând cetățenii să utilizeze mijloacele de transport care nu poluează mediul.

“Ediția de anul trecut a fost un succes și am fost impresionată de răspunsul sibienilor care au apreciat eliberarea piețelor centrale de mașini. De aceea, extindem la această ediție activitățile și ca amploare și ca durată. Îi invit pe sibieni să participe în număr cât mai mare la activitățile pe care le pregătim, dar și la concursul cu bicicleta sau trotineta” , spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Zone din centrul orașului vor fi eliberate de mașini, revenind pietonilor:

• Piața Mică și Piața Huet vor fi închise traficului auto în zilele de 22 și 23 septembrie
• Zona Pieței Schiller și strada Arhivelor vor fi de asemenea închise traficului în zilele de 22 și 23 septembrie. Circulația pe străzile Tipografilor și Timotei Popovici va rămâne deschisă.
• Strada Centumvirilor va fi închisă traficului în aceleași zile, șoferii fiind rugați să utilizeze rute alternative

Activități în zonele pietonale temporare:

• În Piața Mică, partenerul proiectului, firma Decathlon, va pune la dispoziția sibienilor trotinete care pot fi testate și utilizate gratuit în zilele de 22 și 23 septembrie.
• În Piața Schiller, Teatrul Gong va organiza în cele două zile ateliere de creație pentru copii cu începere de la ora 11.
• Sâmbătă, 22 septembrie, în Piața Mică și în Piața Schiller, vor avea loc mini-recitaluri de chitară din seria “Pune mâna pe chitară”. Artiștii vor prezenta celor aflați în aceste spații publice piese clasice de chitară și vor întreține atmosfera.
• În Piața Huet balerinii Teatrului de Balet Sibiu vor fi din nou prezenți pentru o “Invitație la dans”
• Strada Centumvirilor se va transforma într-o promenadă de care sibienii se pot bucura fără a avea grija mașinilor.

Concurs cu premii pentru sibienii care utilizează bicicleta sau trotineta ca mijloc de transport

Primăria Sibiu organizează un concurs cu premii care să marcheze Săptămâna Mobilității. Spre deosebire de ediția de anul trecut când participanții au avut la dispoziție o singură zi, concursul se va desfășura anul acesta în perioada 16-22 septembrie, pentru a da posibilitatea cât mai multor persoane să participe. Concret, sibienii sunt invitați să facă o plimbare cu bicicleta sau trotineta pe parcursul căreia să atingă cel puțin cinci obiective din următoarele opt locații stabilite: Biserica Fortificată din Gușterița (strada Smârdan), Biserica dintre Brazi (strada Reconstrucției), Parcul Ștrand (strada Bihorului), cupola din Parcul Sub Arini, sediul Primăriei Sibiu (Piața Mare), Teatrul Gong, Grădina Zoologică Sibiu și Muzeul în aer liber Astra din Dumbrava Sibiului.

Cum puteți participa?

Participanții se pot înscrie la acest concurs în perioada menționată, prin postarea pe pagina lor de Facebook până în data de 22 septembrie, la ora 23.59 a cel puțin cinci fotografii cu participantul alături de bicicletă sau trotinetă, în cinci locații diferite din cele opt indicate. Postarea va fi marcată cu #Sibiuziuafaramasini sau #Sibiumobilityweek, va fi publică, fără setări de confidențialitate, pentru a putea fi contorizată de către echipa Primăriei Sibiu.

Câștigătorii premiilor vor fi desemnați printr-un mecanism de selecție aleatorie cu ajutorul site-ului miniwebtool.com.

Anul acesta partenerul Primăriei Sibiu în organizarea acestui concurs este firma Decathlon, aceasta urmând să asigure premiile cu care este dotată competiția: patru biciclete.

Gratuități acordate celor care aleg bicicleta sau trotineta ca mijloc de deplasare.
Cei care vor utiliza bicicleta sau trotineta ca mijloc de transport în zilele de 22 și 23 septembrie vor primi gratuități din partea instituțiilor partenere în acest program: intrare gratuită la Zoo Sibiu (cu precizarea că vor trebui să lase bicicleta sau trotineta în rastelul de la intrare pentru a se bucura de Zoo Sibiu în plimbare) și în Muzeul Astra, intrarea gratuită la spectacolele de la ora 11 susținute la Teatrul Gong în 22 și 23 septembrie. Pe mijloacele de transport public Tursib în zilele menționate toți călătorii vor circula gratuit în intervalul orar 8-20. De asemenea, centrul de închirieri biciclete I’Velo va oferi gratuitate în cele două zile, cei interesați având astfel posibilitatea să închirieze o bicicletă pentru 2 ore.

Ultima oră