se închide un tronson din autostrada sibiu - deva - variante de ocolire
Foto Arhivă

În 8 octombrie vor începe lucrările de racordare între sectorul de drum Deva- Orăștie și lotul 4 al autostrăzii Lugoj- Deva. Astfel, o porțiune din autostradă, cea între Șoimuș și Simeria, va fi închisă cel puțin până în 15 octombrie.

”Având în vedere faptul că nu au fost finalizate toate procedurile necesare realizării racordului între Șoimuș și Simeria și pentru a nu ține închis inutil un sector de autostradă, conducerea CNAIR a convenit cu Antreprenorul ca instituirea măsurii de închidere efectivă a circulației să fie luată în momentul în care vor începe lucrările de realizare a conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție).
În urma discuțiilor dintre cele două părți, constructorul a confirmat că poate desfășura sub trafic anumite lucrări premergătoare și că nu este necesar să se închidă circulația prematur, deși exista o aprobare în acest sens cu data de 10.09.2018. Având în vedere situația, s-a luat decizia ca măsura închiderii efective a circulației să fie amânată până pe data de 8 octombrie, moment în care vor începe lucrările propriuzise pentru racordarea celor două sectoare de drum.
Antreprenorul a dat asigurari că va lua toate măsurile pentru a eficientiza intetventța necesară realizării racordului și estimează că va finaliza lucrările în data de 15 noiembrie 2018.
Reamintim că circulația rutieră va fi închisă pe o lungime de aproximativ 13 kilometri pe tronsonul cuprins între nodul rutier Șoimuș și nodul rutier Simeria, traficul urmând să se desfășoare deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria-Deva.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/ și de TWITTER, @CNADNR”, sunt clarificările celor de la CNAIR.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. ..astia mai au de sapat inca 2 ani in dealul Liliecilor si acum vor sa inchida capatul autostrazii…sa termine intai sectorul respectiv si apoi mai vedem…cand oare?