Mars România reacționează după ce au fost acuzați de câțiva sibieni că le-a dat țepe

În lunile iulie și august mai mulți clienți care au cumpărat produse de la Mars România au putut participa la un concurs unde ar fi putut câștiga mai multe premii, printre care și televizoare Smart. Oamenii însă susțin că au fost înșelați, asta după ce au fost anunțați că au câștigat gadget-ul, iar apoi premiul le-a fost retras și înlocuit cu o geantă sport.

CITEȘTE AICI DESPRE CUM SPUN OAMENII CĂ AU FOST ÎNȘELAȚI

Reprezentanții companiei vin acum cu clarificări față de clienții lor:

”Am fost informați că în timpul unui concurs organizat pentru noi de către un furnizor au apărut unele pretinse erori de comunicare.Satisfacția fiecărui client este prioritatea noastră și de aceea, păstrăm legătura cu aceștia. Vă informăm că am abordat deja în mod responsabil rezolvarea acestei situații, depășind obligațiile noastre legale și păstrând cele mai înalte standarde etice.
Datorită cerințelor de protecție a datelor cu caracter personal și a confidențialității, ne abținem de la a comenta situația unui anumit consumator”, a transmis Zuzana Losakova, Corporate Affairs Director, Mars Romania.

Ultima oră