Război total între Firea și Drangnea - Tensiune la cote maxime în PSD
FOTO - Mediafax

Nu mai este nici un dubiu. Primarul Capitalei, Gabriela Firea și liderul PSD, Liviu Dragnea, sunt în război deschis.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, duminică seară, că după şedinţa de sâmbătă a Comitetului Executiv (CEx) al PSD, în care a cerut demisia ministrului de Interne Carmen Dan, a fost sunată şi a primit mesaje de susţinere de la mai mulţi colegi, ea susţinând că situaţia din partid nu esta aşa cum a fost prezentată, drept „un succes fulminant” al lui Liviu Dragnea împotriva sa, anunță News. Gabriela Firea a susţinut, la România TV, că în cursul zilei, dar şi sâmbătă, în timpul şedinţei CEx, a primit mesaje de susţinere din partea mai multor colegi din PSD.
„Mi s-a spus că, deşi sunt conştienţi că am dreptate, nu este momentul să arate în mod deschis susţinerea faţă de ce am spus eu. Este şi asta o consolare, dar ca şi atmoferă, pot să vă spun că nu este aşa cum a fost prezentat, ca un succes fulminant al domnului Dragnea împotriva mea, pentru că doar vreo două persoane au fost influenţate cumva ca să spună lucruri împotriva mea. (…) Ceilalţi colegi, foarte mulţi, nu au luat cuvântul, iar unii dintre ei vorbeau de fiecare dată în CEx. Este un semn de întrebare că oameni foarte vechi în partid, acum văzând cum se derulează lucrurile, au stat deoparte”, a declarat Gabriela Firea.
Ea s-a plâns, din nou, de atitudinea unui „domn deputat” care nu este membru CEX şi care a jingnit-o şi a avut un limbaj nepotrivit la adresa sa, ea spunând că liderul PSD, Liviu Dragnea, care era la doi metri de ea, nu a intervenit ci, dimpotrivă, l-a încurajat din priviri si i-a dat cuvântul.
„A avut un limbaj neadecvat un domn deputat care nu este în CEx. Nu este normal ca în CEx să se exprime faţă de un vicepreşedinte oameni care nu fac parte din CEx, să mă tragă la răspundere, să mă certe. Nu vreau să-i fac publicitate gratis şi să spun cine este, dar a mai avut astfel de reacţii în relaţia cu presa şi este dureros pentru mine să fiu la doi metri de domnul preşedinte Dragnea şi să nu intervină când un coleg care nu este în CEx are astfel de reacţii împotriva mea. Ba dimpotrivă, i-a dat şi cuvântul şi l-a şi încurajat din priviri. Aceeaşi persoană a avut o atitudine negativă şi faţă de reprezentanţii de la Bruxelles”, a afirmat primarul Capitalei.
Ea a mai spus că nu vrea să transforme Bucureştiul într-un maidan.
„La Târgul de Crăciun am fost lăsată singură, pentru că protestatarii de profesie au pătruns în piaţă, lăsaţi chiar de jandarmi şi au dărâmat scena. I-am reproşat doamnei ministru că a încercat să transfere răspunderea pe umerii prefectului, o funcţie publică mai rar amintită. Deodată a apărut ca personaj principal prefectul. S-a menţionat în presă numele prefectului, a doua zi purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenţie, asta după ce a văzut că intervenţia este considerată agresivă şi că sunt discuţii în spaţiul public, iar Jandarmeria, prin excese, are de suferit la capitalul imagine. A arătat cu degetul către prefect, apoi au asociat prefectul cu mine, pentru că a lucrat doi ani de zile cu mine”, a mai spus Firea.

Război total între Firea și Drangnea - Tensiune la cote maxime în PSD

Ultima oră

Comentariul meu

Publică