USR Sibiu a depus pentru validare semnăturile #FărăPenali la primăriile din județ

Membri ai USR Sibiu, USR Mediaș și USR Agnita au depus, în această săptămână, la aproape toate primăriile din județul Sibiu, peste 34 000 de semnături ale cetățenilor pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”. Reprezentanții primăriilor trebuie să verifice și să valideze listele în maxim 15 zile lucrătoare, urmând ca semnăturile să fie depuse în Parlament și apoi la Curtea Constituțională.

„După aceste zile în care am depus dosarele la primăriile din județul Sibiu pot spune că avem atât UAT-uri foarte bine gospodărite, unde angajații din primării sunt bine informați și știu care sunt pașii pe care trebuie să îi parcurgă în realizarea procesului de verificare, cât și localități unde a trebuit să explicăm punct cu punct despre ce este vorba. Sunt în județul nostru primari care susțin și au semnat inițiativa #FărăPenali, o inițiativă de bun simț. Le mulțumim tuturor celor care au fost receptivi în demersul nostru și avem încredere că vor verifica și valida listele mai repede”, a precizat președintele USR Sibiu Adrian Echert.
Sunt dovezi că se poate lucra și colabora eficient cu primăriile în această etapă de validare a listelor inițiativei cetățenești „Fără penali în funcții publice”. Dăm două exemple, nu sunt singurele: colaborarea eficientă cu Primăria Municipiului Sibiu, care trebuie să verifice și să valideze peste 19 000 de semnături și promptitudinea primarului Ioan Troancă din Miercurea Sibiului, care a verificat și validat cele peste 100 de semnături în aceeași zi în care au fost depuse.
„Este un lucru extraordinar că peste un milion de cetățeni au semnat inițiativa #FărăPenali, o inițiativă de morală și igienă politică a României, pentru că nu există o doleanță mai legitimă și mai morală decât simpla cerință de a avea conducători cinstiți. Județul Sibiu este al treilea care a atins pragul minim de 20 000 de semnături și acesta este un element de mândrie pentru mine ca sibian. Am avut sprijinul Primăriei, al FDGR Sibiu, al întregii comunități și, mai ales, ajutorul voluntarilor. Toți susținem că Sibiul a fost și este un exemplu de civism. Vă Vedem este o mișcare civică care a fost preluată la nivel național. Toate acestea arată că există un spirit civic în Sibiu, ceea ce este extraordinar. Le mulțumim tuturor pentru implicare”, a declarat președintele USR, deputatul Dan Barna.
Până acum s-au strâns în Sibiu aproximativ 34 300 de semnături. Au fost organizate peste 20 de acțiuni de strâns semnături în tot județul și asigurată prezența la cortul #FărăPenali de zeci de voluntari și membrii USR care au dedicat campaniei zeci, chiar sute de ore.

Ultima oră