Acum câteva săptămâni firma producătoare a unor batoane și bomboane de ciocolată cunoscute ca și marcă, au lansat o campanie. Foarte mulți români, printre care și sibieni, au participat la concurs și chiar li s-a spus că au câștigat. Asta ca mai apoi să li se transmită un e-mail prin care au fost informați că smart tv-ul care ar fi trebuit să ajungă la ei este de fapt…o geantă.
”Eu am fost abordată într-un magazin de cineva care mi-a spus de concurs. Trebuia să cumpăr unul din produsele lor, apoi să introduc bonul pe un site cu data și ora la care a fost emis”, spune Maria Păunescu. După câteva zile sibianca a primit un e-mail prin care a fost înștiințată că a primit o geantă sport. Fiind în concediu, nu a putut valida bonul pe site-ul companiei.
”După câteva zile am mai primit un mail în care mi s-a spus că am câștigat un smart TV. Când m-am întors din concediu am căutat bonul, era lângă pliantul primit în magazin și am trimis datele. Asta pentru ca după câteva zile am primit o înștiințare că de fapt a fost vorba de o eroare și nu am câștigat smart tv-ul”, povestește sibianca.
Și alți înșelați
Maria Păunescu spune că același lucru li s-a întâmplat și altor participanți la concurs. După ce au fost informați că au câștigat un televizor și au trimis datele bonului de cumpărături, au fost anunțați că a fost o eroare tehnică și nu au câștigat decât o geantă.
Comentariile de pe pagina de Facebook a companiei este plină de reproșurile clienților: ”Nu vă lăsați păcăliți de promoțiile M&M’s România. În urma campaniei 7 iunie-22 iulie am fost anunțat în 2 august că de 5 august am trimis dovada bonului pe email și am primit drept răspuns că a fost greșeală de sistem și că primesc o geantă în loc de tv. Întrebarea mea este dacă a fost greșeala lor de ce nu au verificat și să mă anunțe ei, inainte ca eu sa fac dovada că am păstrat bonul fiscal. În concluzie japcă românească”, este unul dintre mesaje.
”Se poate face reclamație online pe site ul Anpc.ro. Să aveți și poza cu mailul căștigător. Dacă suntem mai mulți mă găndesc ca vor face cercetări…Nu ma așteptam la ditamai firma să facă din astea…zici ca vorbim de bomboanele alea 3 la 10 lei.
Si daca tot au gresit, unde sunt cei care au castigat pe bune??” este un alt mesaj.
La toate mesajele cei care administrează contul de Facebook au trimis un mesaj identic: ”Îți mulțumim pentru că ne-ai contactat și pentru că ne-ai oferit feedback-ul tău. În primul rând am dori să ne cerem scuze pentru greșeala comisă. Te asigurăm că facem toate eforturile în investigarea situației create și în găsirea unei soluții corecte. Vom confirma cu fiecare participant, în mod individual, care a fost premiul pe care l-a obținut în ziua în care s-a efectuat extragerea. Te asigurăm că satisfacția fiecărui client este prioritară pentru noi și ne cerem scuze, din nou, pentru experiența neplăcută.”. Toți cei care s-ai simțit înșelați spun că vor depune plângere la Protecția Consumatorului. Reporterul Ora de Sibiu a încercat să ia legătura cu cei de la M&M’s România, dar fără succes.