Vremea pentru două săptămâni - Sunt și vești bune

Meteorologii anunță că vremea va fi caldă în următoarele două săptămâni, dar după data de 19 august vor apărea și ploile, dar unele slab cantitativ.

În Banat, vremea va fi călduroasă în orele amiezelor până pe 19 august, iar în intervalele 13 – 14 august şi 17 – 18 august, media regională a temperaturii maxime va depăşi 32 de grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, maximele termice se vor situa, în medie, în jurul a 29 – 30 de grade. Valorile termice nocturne vor avea uşoare variaţii, astfel încât media lor se va încadra, în prima săptămână, între 17 şi 19 grade, iar în cea de-a doua, între 14 şi 17 grade. Probabilitatea pentru ploi în general slabe, dar însoţite şi de descărcări electrice va fi local mai ridicată în intervalele 15 – 17 august şi 19 – 22 august.

În Crişana, vremea va fi călduroasă până pe 19 august, iar în intervalul 13 – 14 august media regională a temperaturii maxime va depăşi 32 de grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, maximele termice vor fi, în medie, de 28 – 29 de grade. Valorile termice nocturne vor avea uşoare variaţii, astfel încât media lor se va încadra, în prima săptămână, între 16 şi 18 grade, iar în cea de-a doua, între 13 şi 16 grade. Probabilitatea pentru ploi în general slabe, însoţite şi de descărcări electrice va fi local mai ridicată în intervalele 15 – 17 august şi 18 – 22 august.

În Transilvania, pe tot parcursul intervalului de prognoză, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Astfel, media maximelor va fi de 28 – 30 de grade, uşor mai scăzută doar în intervalul 21 – 24 august, când se va înregistra o medie regională de 26 – 27 de grade. Temperaturile minime vor avea uşoare variaţii, dar se vor situa, în general, între 13 şi 15 grade în prima săptămână şi între 11 şi 14 grade, în cea de-a doua. Ploile se vor semnala la nivel local în intervalul 15 – 19 august, dar ulterior probabilitatea pentru precipitaţii va fi în general scăzută.

În Maramureş, vremea va fi călduroasă în intervalul 13 – 14 august, când temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 32 de grade. Între 16 şi 19 august, această medie va fi de 29 – 30 de grade, iar apoi aceasta va marca o uşoară scădere şi va oscila în jurul a 27 de grade. Temperaturile minime vor fi de 15 – 16 grade până pe 20 august, iar ulterior acestea vor fi uşor mai scăzute, în medie situându-se în jurul a 13 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor însoţite de descărcări electrice va fi mai ridicată în intervalul 15 – 19 august şi, din nou, în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

În Moldova, vremea va fi călduroasă în prima săptămână cu precădere în intervalele 13 – 15 august şi 17 – 19 august, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime în jurul a 32 de grade. Ulterior, regimul termic diurn va marca o uşoară scădere şi va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime de 26 – 28 de grade. Minimele nocturne se vor situa între 16 – 18 grade până în 19 august, pentru ca ulterior să scadă treptat spre 14 – 15 grade, până la finalul celei de a doua săptămâni. Instabilitatea atmosferică va fi în general redusă, dar pe arii restrânse pe 15 – 16 august şi în unele zile ale intervalului 19 – 26 august vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.

În Dobrogea, vremea va fi călduroasă în intervalul 13 – 18 august, când temperaturile maxime se vor situa în jurul unei medii regionale de 31 de grade, apoi regim termic diurn va marca o uşoară scădere şi va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime de 28 – 29 de grade. Minimele nocturne vor creşte uşor şi treptat, de la 18 – 19 grade la începutul intervalului spre o medie de 21 de grade în 18 august, pentru ca ulterior să scadă din nou spre 18 grade, la finalul celei de-a doua săptămâni. Instabilitatea atmosferică va fi redusă, cu excepţia intervalului 19 – 21 august, când va creşte probabilitatea pentru ploi de scurtă durată şi când vor fi posibile şi descărcările electrice.

În Muntenia, vremea va fi călduroasă în orele amiezelor, pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză, dar cu precădere în intervalul 13 – 18 august, când media temperaturilor diurne va fi de 32 – 33 de grade. Apoi, aceasta va marca o scădere uşoară şi treptată spre 30 – 31 de grade, valori ce se vor menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Minimele termice se vor situa în jurul unei medii de 16 grade în primele trei zile de prognoză, apoi vor fi în creştere, astfel că în zilele de 17, 18 şi 19 august se vor atinge medii de 18 grade. Începând cu 20 august şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, mediile nocturne vor marca o scădere uşoară şi treptată, spre valoarea de 15 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată între 18 şi 20 august, dar ploi slabe, pe arii restrânse, vor fi posibile şi în zilele de 17, 21 şi 22 august.

În Oltenia, vremea va fi călduroasă în prima săptămână de prognoză, când media temperaturilor diurne va fi 32, chiar 33 de grade în data de 18 august. În intervalul 20 – 26 august se va resimţi o uşoară scădere a regimului termic diurn, iar maximele se vor situa în jurul a 30 de grade. Minimele termice vor creşte de la o medie de 16 grade în primele zile, până la 18 grade la sfârşitul primei săptâmâni, apoi acestea vor scădea uşor şi treptat până în jurul valorii de 16 grade în ultimele zile de prognoză. Gradul de instabilitate va fi mai mare în 19 şi 20 august, însă probabilitatea pentru ploi va fi ridicată şi între 15 şi 18 august, respectiv între 21 şi 25 august, însă acestea vor fi în general slabe şi pe arii mai restrânse.

La munte, între 13 şi 18 august, temperatura aerului, atât cea diurnă, cât şi cea nocturnă, nu va avea variaţii semnificative de la o zi la alta, media temperaturilor maxime va fi de 20 – 21 de grade, iar a celor minime va fi de 11 – 12 grade. Începând cu ziua de 19 august şi până la sfârşitul perioadei de prognoză mediile termice vor marca o scădere uşoară, cele diurne se vor menţine în jurul valorii de 18 grade, iar cele nocturne în jur de 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 15 – 19 august, apoi acestea se vor semnala doar pe spaţii restrânse.

ursa www.digi24.ro

Ultima oră