salariile de la spitalul județean sibiu – un medic are peste 11.000 de lei, iar o asistentă ia și 4.700
Foto Arhivă

Medicii care lucrează în cel mai mare spital al județului Sibiu au salarii duble față de luna februarie a acestui an. Asistentele medicale au și ele o creștere de patruzeci de procente.

Un medic primar din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a ajuns să câştige 11.600 de lei net în luna aprilie, dublu faţă de luna februarie, când avea puţin sub 6.000 de lei, anunță zf.ro. Şi la asistentele medicale se vede o creştere la salariu de 40% în perioada menţionată, până la 4.700 de lei net, după cum reiese din calculele ZF pe baza datelor furnizate de reprezentanţii spitalului din Sibiu.
Aceste exemple arată cum veniturile medicilor au crescut şi chiar s-au dublat în anumite cazuri începând cu anul acesta, după creşterile succesive ale veniturilor medicilor şi asistentelor.
Există însă şi diferenţe între salarii pe aceleaşi categorii de personal în funcţie de vechime sau de sporurile acordate pe anumite secţii.
„În anul 2017, media lunară a cheltuielilor de personal s-a cifrat la 11,3 milioane de lei, iar din luna aprilie 2018 media lunară este de 17,1 milioane lei. Până în prezent nu au fost probleme cu plata salariilor. Din estimările făcute şi luând în calcul posibilităţile de suplimentare a contractelor de furnizare de servicii medicale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, considerăm că acoperirea necesarului de cheltuieli cu personalul până la finalul anului va putea fi realizată“, au transmis pentru ZF reprezentanţii Spitalului Judeţean Sibiu.

salariile de la spitalul județean sibiu – un medic are peste 11.000 de lei, iar o asistentă ia și 4.700

Ultima oră

Comentariul meu

Publică