Noua generație de videografi a Sibiului - Claudiu face ''bijuterii'' de artă din ”cadre scurte”

Trăim niște vremuri în care imaginea, vizualul fac peste 90% din orice- amintiri, povești, promovare. Amintirile unor momente speciale din viață vor rămâne mereu acolo, într-un loc al minții. Cu timpul însă detaliile se uită. Atunci avem o filmare pe care să o urmărim și totul parcă se petrece din nou. La fel, când o afacere, de exemplu, trebuie promovată, tot un video e cel care o poate face cel mai bine. Așa că atunci când e nevoie de imagine, indicat e să apelăm la cei mai buni. Iar Claudiu Boica face parte din noua generație de videografi sibieni. Și ce face el se poate numi artă.

Noua generație de videografi a Sibiului - Claudiu face ''bijuterii'' de artă din ”cadre scurte”

Cameraman de mic
Claudiu are 27 de ani. De foarte mulți însă este pasionat de camerele de filmat. ”Îmi aduc aminte că atunci când eram mic eram fascinat de camere. De câte ori puneam mâna pe una o întorceam pe toate părțile, o studiam, filmam….mai mult dădeam REC și opream….dar așa am început să am o pasiune pentru filmare”, își amintește Claudiu.

Noua generație de videografi a Sibiului - Claudiu face ''bijuterii'' de artă din ”cadre scurte”

Apoi, la Facultatea de Jurnalism din Sibiu, Claudiu a aprofundat meseria de cameraman. ”Am făcut cursul de TV care mi s-a părut extraordinar. Am și avut șansa să învăț de la profesioniști, atunci a fost momentul în care am început să mă dezvolt efectiv. Deja aveam o pasiune care îmi ”mânca” din ce în ce mai mult interes”, spune Claudiu.
Și pentru că pasiunea nu putea să rămână la stadiul băncilor facultății, după doi ani de voluntariat, Claudiu s-a angajat la o televiziune locală. Apoi, pentru că era în trend, a început să filmeze la nunți. Și de aici a început povestea ce urma să fie.

Aparatură muncită
În anul 2011 Claudiu a plecat în Statele Unite cu programul Work and Travel. Așa a câștigat banii cu care apoi și-a cumpărat primele aparaturi de care avea nevoie. ”Știam că dacă vreau să fac ceva pe partea asta am nevoie de scule bune. Apoi, în timp, am ajuns să investesc peste 10.000 de euro în tot ceea ce înseamnă producție video- camere de filmat, programe pentru montaj, calculator performant, stabilizator…”, spune Claudiu.

Noua generație de videografi a Sibiului - Claudiu face ''bijuterii'' de artă din ”cadre scurte”Și când a considerat că are tot ceea ce este necesar pentru a oferi clienților săi cele mai bune filmări, a pus pe picioare CBO Films– proiectul pe care îl dezvoltă acum. ”La CBO Films îmi doresc să ofer celor care vin înspre mine imagini de cea mai bună calitate. Asta înseamnă filmare, montaj, prezentare. Și nu vorbesc doar de nunți, pentru că realizez și evenimente corporate, filme de prezentare, reclame. Tot ce înseamnă video”, spune Claudiu.

Imagini unice
Claudiu a reușit de ceva vreme să își facă un nume printre videografii din Sibiu. Dar nu a fost ușor, pentru că oferta pieței este foarte variată. Aici intervine însă talentul și pasiunea cu care se face un lucru. Și la Claudiu ambele se găsesc din plin. Se vede asta în felul în care filmează, în felul în care își gândește cadrele, în dedicarea pe care o are atunci când montează imaginile.

”Ca să te desprinzi cumva de restul ofertelor și ofertanților trebuie să vii mereu cu ceva nou, ceva ce nu s-a mai făcut. În domeniul acesta asta înseamnă încadrări diferite, mișcări care să dinamizeze filmarea. De exemplu la un cadru într-un fel se filmează fără stabilizator de imagine, și cu totul altfel arată filmarea cu stabilizator. Imaginația și tehnica de care dispui fac diferența. Apoi montajul contează extraordinar de mult. Aici se pot face minuni. Filmul final poate ieși extraordinar chiar dacă evenimentul nu a fost unul foarte reușit. Și asta pentru că lumina pe care o pui, tranzițiile, felul în care faci să arate efectiv imaginea, pot schimba totul. Și în astfel de soft-uri am investit foarte mult”, dezvăluie Claudiu câteva din trucurile sale.

Satisfacția muncii
Claudiu recunoaște că mereu sa- ferit de lucrul cu oamenii. Însă pasiunea lui l-a adus exact acolo. ”În ceea ce fac eu nu am cum să nu interacționez. Dar până la urmă asta îmia duce satisfacțiile. Tot ei mă pun în diferite situații, și asta mă provoacă. De multe ori, după ore și ore de filmare, ajung acasă și încep direct să montez. Pentru că sunt entuziasmat de ce poate ieși. E o pasiune-meserie, pentru că la un moment dat poți și trăi din ea. Dar până la urmă cea mai mare satisfacție o am atunci când clientul este mulțumit, impresionat de ce a ieșit și mă recomandă și altora”, spune Claudiu.

Video-urile realizate în întregime de Claudiu la CBO Films vorbesc de la sine. Nu e ușor să filmezi ore întregi pentru un film de un minut. E obositor să vizionezi aceleași cadre de zeci de ori pentru a-l găsi pe cel mai bun. Apar îndoieli atunci când montezi, pentru că îți dorești să iasă perfect. Dar dacă există cele trei ingrediente: pasiune, imaginație și dedicare, rezultatul e excelent. Cam acesta e rezumatul a ceea ce face Claudiu Boica.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică