VIDEO: Un român sare cu parașuta purtând mesajul anti PSD

Un român a sărit cu parașuta de la o altitudine de peste 4.000 de metri cu un banner inscripționat cu mesajul anti PSD de pe plăcuțele care au făcut furori prin țară, în semn de protest față de modul de guvernare al partidului majoritar. Saltul nu a fost realizat în România.

Irinel Ovidiu Necula a sărit împreună cu un alt român care a filmat și fotografiat momentul, iar imaginile au fost postate pe paginile de socializare.

Irinel Ovidiu Necula a precizat, pentru agenția de presă MEDIAFAX, că a sărit din elicopter pe un dropzone în afara României, de la o înălțime de aproximativ 4.000 de metri.

Bărbatul susține că, deși nu mai locuiește în țară, este nemulțumit de maniera de guvernare a PSD-ului și, având în vedere că deține licență de parașutism USPA (United States Parachute Association -n.r.), s-a gândit că așa se poate exprima cel mai bine.

Vineri, Poliția Română a anunțat că Direcția Rutieră va propune Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 clasarea dosarului penal deschis pe numele lui Răzvan Ștefănescu, șoferul mașinii cu numere de înmatriculare M…PSD, precizând că șeful Poliției Române a cerut verificări privind „modul eronat” al argumentării aplicării Convenției de la Viena.

Ultima oră