UPDATE FOTO Accident pe autostrada A1 în zona Mohu - Opt persoane rănite

Doua echipaje de la SMURD Sibiu intervin duminică dimineață la ieșire de pe autostrada A1 spre Brașov, la un accident rutier.

UPDATE 2
Pe A1 la kilometru 238 a sensului Sibiu-Vâlcea, o femeie în vârstă de 42 de ani, aflată în tranzit, în timp ce conducea un autoturism nu a păstrat o distanță de siguranță față de un alt autoturism care circula în fața sa, cu care a intrat în coliziune și pe care la proiectat într-un microbuz. În urma accidentului a rezultat rănirea femeii aflate la volanul autoturismului nevinovat de producerea accidentului și a altor doi pasageri din acesta, precum și a conducătorului auto aflat la volanul microbuzului. În cauză a fost întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă” faptă prevăzută și pedepsită de articolul 196 alin. 2, 3 și 4 din Codul Penal și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

UPDATE
Accidentul s-a produs pe A1 Km. 238 +000. Este vorba de un accident rutier între trei autovehicule, rezultând blocarea benzilor de circulație 1 si 2. La fața locului se află poliția Rutieră, Smurd și lucrători de la Drumuri Naționale. Se circulă pe banda de urgență.UPDATE FOTO Accident pe autostrada A1 în zona Mohu - Opt persoane rănite UPDATE FOTO Accident pe autostrada A1 în zona Mohu - Opt persoane rănite

ȘTIREA INIȚIALĂ
Conform informațiilor ISU Sibiu, cel puțin patru persoane sunt transportate la spital. Toate sunt conștiente. Alte patru persoane au fost evaluate medical și refuză transportul la UPU Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu