două spitale importante din sibiu, modernizate cu fonduri ue - investiția e mare

Patru clădiri din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie și Spitalului de Psihiatrie ”Gheorghe Preda” Sibiu intră în reabilitare. Este vorba despre Dispensarul, Pavilionul II și Pavilionul Administrativ de la Spitalul de Pneumoftiziologie și despre Pavilionul IV de la Spitalul de Psihiatrie, care însumează o suprafață utilă de peste 2.500 mp.

Finanțarea nerambursabilă pentru aceste investiții, asigurată din fonduri europene se ridică la 14,62 milioane lei, adică peste 3 milioane de euro, la care se adaugă contribuția instituțiilor locale de 298.532,57 lei.

Cele trei contracte au fost semnate la sediul ADR Centru din Alba Iulia:
1.Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu- Dispensar.
Valoarea totală a proiectului este de 3.149.441,99 lei (TVA inclus), din care contribuția instituțiilor locale este de 62.988,84 lei.
Perioada de implementare a proiectului este de aproximativ 6 ani (73 luni).

2.Reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu- Pavilion 2 și Pavilion Administrativ.
Valoarea totală a proiectului este de 7.647.159,46 lei (TVA inclus) din care contribuția instituțiilor locale este de 152.943.19 lei. Perioada de implementare a proiectului este de aproape 7 ani (83 de luni).

3. Eficientizarea energetică a pavilionului IV al Spitalului de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu
Valoare totală aproiectului este de 4.130.026,88 lei din care contribuția instituțiilor locale este de 82.600,54
Perioada de implementare este de doi ani: august 2018 – iulie 2020 .

Prin implementarea acestor proiecte se urmărește creșterea eficienței energetice a clădirilor, prin gestionarea inteligentă a energiei și utilizarea energiei din surse regenerabile, ceeea ce va conduce la scăderea consumului anual de energie.

„Obținerea finanțării europene, în valoare de aproape 11 milioane de lei, pentru reabilitarea celor 3 pavilioane din Spitalul de Penumoftiziologie ne va permite modernizarea întregului Spital de Pneumoftiziologie. Practic, după finalizarea lucrărilor din secția Pneumologie 2, absolut toți pacienții internați la noi vor avea parte de condiții de cazare ce asigură un înalt nivel de confort, având în vedere că la finele anului trecut a fost modernizată și secția Pneumologie 1. De asemenea, reabilitarea dispensarului TBC de pe strada Morilor va contribui la realizarea unui act medical de calitate superioară”, a declarat Cristian Roman, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu.

două spitale importante din sibiu, modernizate cu fonduri ue - investiția e mare

În ceea ce privește Pavilionul IV de la Spitalul de Psihiatrie, acesta rămăsese singurul corp din clădirile spitalului care nu a beneficiat de lucrări de consolidare și reabilitare. Clădirea nu este echipată cu sisteme de ventilare mecanică, răcire sau condiţionare a aerului, în sistem centralizat.
”Clădirea Pavilionului IV datează de la anul 1898, motiv pentru care circuitele funcționale deficitare și instalațiile termice vechi presupun o pierdere mare de energie, cu consecința creșterii cheltuielilor de funcționare. Prin reabilitarea Pavilionului IV (secția de gerontopsihiatrie cu un număr de 50 paturi) se va obține îmbunătățirea condițiilor hoteliere, sporirea calității actului medical și nu în ultimul rând creșterea satisfacției personalului propriu. Pe lângă pacienții județului Sibiu numărul celor din județele limitrofe care se adresează secției este în creștere”, declară Sebastian Stroia, managerul Spitalului de Psihiatrie.

două spitale importante din sibiu, modernizate cu fonduri ue - investiția e mare

Cele trei contracte de finanțare vin în completarea contractului încheiat în luna mai 2018 pentru finanțarea reabilitării termice a trei clădiri din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, contract în valoare de 50.071.306,86 lei, TVA inclus, din care contribuția instituțiilor locale este de 884.702,11 lei.

Ultima oră

Comentariul meu