descoperiere în proiecutul autostrăzii sibiu – pitești. mai trebuie două viaducte

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova a anunțat joi că a descoperit că la autostrada Sibiu – Pitești mai sunt prevăzute două viaducte, care sunt ”absolut necesare”.

Lucian Şova a spus despre Autostrada Sibiu-Piteşti că „miercuri a fost depus studiul de evaluare adecvată, deci ultimul document care ţine de acordul de mediu. Am descoperit că în cadrul acestui document ni se recomandă să facem două viaducte, care trec peste drumul naţional 7, peste calea ferată şi peste râul Olt fără să atingă Autostrada, dar din perspectiva de mediu sunt absolut necesare şi sunt finanţabile pe fondurile europene. Până la sfârşitul anului vom avea acordul de mediu”.

Ultima oră

Comentariul meu