Firma sibiană CON-A, cea care a construit și Arena Națională din Cluj, a fost desemnată pentru construcția celei mai mari fabrici de vată minerală din România. Investiția aparține grupului danez Rockwool, cel mai mare producător de vată minerală bazaltică din lume.
Rockwool a cumpărat un teren de circa 30 de hectare de la grupul belgian Alinso, în cadrul parcului industrial Ploieşti West din Ariceşti Rahtivani, şi vrea să construiască pe el o fabrică de 50 mil. euro, sumă ce cuprinde costul de achiziţie al terenului, clădirile, echipamentele şi pregătirea personalului. Danezii speră să îşi recupereze banii prin reducerea cheltuielilor de transport. Alegerea amplasamentului a ţinut cont de accesul facil spre zona cu cel mai mare consum din ţară, adică Bucureştiul şi localităţile limitrofe, care reprezintă până la 30% din totalul pieţei.
Clădirile necesare vor fi ridicate în circa 8-10 luni, perioadă urmată de instalarea şi testarea echipamentelor, pentru ca la jumătatea anului viitor să se inaugureze fabrica. Aici vor lucra minim 130 de muncitori.
Într-o primă etapă, linia de producţie de lângă Ploieşti este gândită să acopere piaţa din România, pentru ca ulterior să se exporte produsele de aici şi către pieţe precum Bulgaria, Grecia, Macedonia, Serbia sau Republica Moldova.
Florin Popescu, business unit director Rockwool Balkan, a declarat într-un interviu acordat revistei Capital că fabrica Rockwool va avea cea mai mare capacitate de producţie din România şi se aşteaptă ca, la scurt timp de la inaugurare, să funcţioneze la capacitate maximă. El estimează că, în urma deschiderii fabricii, afacerile companiei se vor majora cu cel puţin 20%, ceea ce îi va permite o creştere a cotei de piaţă, care acum este la circa 30%. Anul trecut, Rockwool a vândut în România produse în valoare de 70,57 mil. lei, în creştere cu 13,4% faţă de rezultatele din 2016, iar pentru acest an are planificată o majorare de 10-12% a cifrei de afaceri.
Consumul de vată minerală bazaltică, evaluat la circa 40-50 mil. euro pe an, reprezintă mai puţin de jumătate din piaţa izolaţiilor. Dacă necesarul de polistiren este asigurat de fabrici din ţară, circa 90% din vata minerală vândută aici provine din import. România are doar două fabrici de vată bazaltică, una la Ploieşti, a Saint-Gobain, şi alta la Şimleu Silvaniei, a Izomat, care produc anual sub 10.000 de tone. Totuşi, cei 5-6 furnizori mari de vată bazaltică, printre care se numără Saint-Gobain, Rockwool, Knauf şi Ursa, vând anual peste 80.000 de tone.
Sursa www.capital.ro