începe olimpiada “meşteşuguri artistice tradiţionale”. animație multă la muzeul astra

În perioada 25 – 29 iulie 2018, Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, va găzdui cea de a XXIII-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei “Meşteşuguri artistice tradiţionale”.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sibiu, iar proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu suma de 75.000 lei. Ediţia din acest an reuneşte 260 de participanţi, din 32 de judeţe ale ţării, inclusiv Sibiu și municipiul București, dar şi din străinătate, respectiv Mexic, Republica Bulgaria şi Republica Moldova, R.P. Chineză.

,,Elevii înscrişi în concurs vor participa la diferite secțiuni, precum: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, dantelă cu ciocănele, dantelă cu suveica, împletit, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, sculptat icoane de vatră, xilogravură, pirogravură, metaloplastie, prelucarea cornului, prelucrarea metalului, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, ceramică figurativă, modelat ceramică, olărit, confecționat măști. Participanții au vârste cuprinse între 6 şi 18 ani. De miercuri, 25 iulie, până duminică, 29 iulie, micii meşteşugari costumați în straiele specifice locurilor de origine vor însufleți prin atelierele interactive gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.”, a declarat Elena Găvan, muzeograf Muzeul ASTRA.

începe olimpiada “meşteşuguri artistice tradiţionale”. animație multă la muzeul astra

Pe lângă atelierele din Muzeul în aer liber, în zilele de vineri, 27 iulie şi sâmbătă, 28 iulie participanţii vor demonstra la Casa Artelor, în Piaţa Mică (centrul istoric al Sibiului), cât de iscusiți sunt în practicarea meșteșugului preferat. Din program nu vor lipsi în acest an spectacole folclorice care vor fi sâmbătă, 28 iulie, ora 17:30, invitați: Orchestra de Tineret din Drente, Olanda și Palatul Copiilor Sibiu. Duminică, 29 iulie, ora 17:00, va fi festivitatea de premiere pe scena de pe lacul din Muzeul în aer liber.

Şi în acest an, se va desfăşura în paralel cu Olimpiada cea de a X-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite – Împreună întru tradiţie”, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară. Aproape 30 de beneficiari ai asociațiilor din Sibiu (Diakoniewerk, UCOS) și ai Centrului Blijdorp din Suceava, cu vârste cuprinse între 7-23 ani, cu dizabilități cumulate (autism, motorii și psihice) vor avea ocazia înveţe meşteşuguri tradiţionale (ţesut, brodat, olărit: modelaj și roata olarului, confecționat păpuși, împâslit etc) într-una din gospodăriile din muzeu (monument nr. 97, Gospodărie-atelier de fluierari, Hodac, jud. Mureș)

Proiectul se desfășoară în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural

Ultima oră

Comentariul meu