Restricții de circulație pe autostrada Sibiu- Deva
Foto Arhivă

Traficul pe A1 pe sensul Sibiu- Deva este restricționat din cauza unor lucrări la carosabil. Polițiștii recomandă șoferilor să circule cu prudență în zonele afectate.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia rutieră este restricţionată pe Autostrada A1 pe sensul Sibiu către Deva, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, la kilometrul 273+800 de metri, şi pe a doua bandă a kilometrului 356, unde au loc lucrări asupra rosturilor de dilataţie.
În zonă se efectuează lucrări până luni, la ora 18.00.
Tot Autostrada A1 pe tronsonul Timişoara – Arad, la kilometrul 508+900 metri, pe sensul către Timişoara, se efectuează lucrări până la ora 20.00. Vor fi reparaţii la carosabil, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă.
Pentru reducerea riscului rutier, polițiștii rutieri le recomandă șoferilor să sporească atenţia la volan, să semnalizeze din timp orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie şi să reducă viteza în zonele unde sunt lucrări semnalizate.

Restricții de circulație pe autostrada Sibiu- Deva

Sursa www.mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică