Avertizare nouă de cod galben de ploi - Când intră în vigoare la Sibiu
foto: arhivă

Județul Sibiu intră de luni sub incidența unui cod galben de instabilitate atmosferică. Ploile pot avea și caracter torențial.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă în perioada 22 iulie, ora 18:00 – 23 iulie, ora 10:00, în judeţele Arad, Alba, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dolj, Olt şi Teleorman, anunță Agerpres. Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Banat, Oltenia, local în Crişana, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei. În aceste zone se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă de 20…25 l/mp şi izolat peste 30…40 l/mp.
Pe parcursul zilei de duminică, 22 iulie, fenomene asociate instabilităţii atmosferice vor fi în zonele de deal şi de munte, în Maramureş, Crişana şi Transilvania şi local în Muntenia şi în Dobrogea.
De asemenea, ANM a emis şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi importante de apă, valabilă în perioada 23 iulie, ora 10:00 – 24 iulie, ora 23:00, în municipiul Bucureşti precum şi în judeţele Suceava, Bacău, Vaslui, Neamţ, Vrancea, Galaţi, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi şi Constanţa.
În intervalul menţionat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de deal şi de munte. Vor fi averse local torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă acumulate vor fi de peste 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 50…60 l/mp.
ANM avertizează că instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată pe tot parcursul săptămânii viitoare.

Ultima oră