E weekeeeeeend! Și nu orice fel de week-end, ci unul plin cu evenimente. Așa că înarmați-vă, pentru că trebuie să faceți față la două zile și jumătate de distracție, dar și relaxare, pentru că e timp pentru toate.
Dar, ca să vă odihniți, mai întâi trebuie să obosiți. Dar oboseala plăcută e cea care se obține la început de week-end, în Cotton Pub by Night. Așa că mergeți acolo vineri seara, pentru că nu veți regreta. DJ Bogdan Popoviciu se va asigura că distracția va fi maximă, așa că nu aveți de ce să mai stați pe gânduri.
Și pentru că vă va plăcea atât de mult atmosfera, cu siguranță veți dori să reveniți și sâmbătă seara. Și bine veți face, pentru că se anunță încă o mega petrecere. DJ Kiki Barnu este cel care garantează asta. Așa că sunați neapărat la 0752.268.866 și și faceți o rezervare. Nu de alta, dar să aveți unde să vă odihniți între dansuri.
În acest final de săptămână treceți neapărat și prin Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului. Acolo a început deja cea de-a VI-a ediţie a Târgului Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Bistriţa, dar va continua până duminică. Atmosfera tradițională vă va încărca bateriile pentru săptămâna ce urmează. Detalii despre eveniment, aici.
Sibiu Sounds Festival se află la prima ediție. Între 20 și 22 iulie în Piața Habermann vor concerta mia multe trupe:
Vineri, 20 iulie, orele 18 – 23: Vlad Părău / Young Till Death & Iron Kids – Kolorat dance Studio / Ora de Foc / Guilty Lemonn / Aeon Sun / The Noise / Sergiu Bolotă / Red Rod / ESU- Basilivio / Onenightstand.
Sâmbătă, 21 iulie, orele 18 – 23: Ad-Hoc / Milo / Charlie Falamas / Ela Sol / Wildchild / Suspect / Suburbia 11 / Revolver / Evergreed / E-An-Na.
Duminică, 22 iulie, orele 19 – 23: Lipicioşii / Florin Thomits / Antract / Riff / All Togethere.
Tot pe întreg week-endul se va desfășura și Feeric Fashion Week. Prezentările de modă au loc în tot orașul, în cele mai neconvenționale spații.
Seria de concerte ”Vinerea Verde” continuă și în această săptămână la Biserica Evanghelică. Și în această săptămână concertul va începe la 12:15 în Ferula Bisericii.
Vineri seara, de la ora 21, Piața Mare se transformă într-o mare scenă pe care vor dansa balerinii Teatrului de Balet din Sibiu. ”Geneza” va aduce în fața publicului 4 momente originale, semnate de tineri coregrafi, pentru unii dintre ei acest eveniment marcând chiar debutul coregrafic.
”Iubire cu năbădăi” de Marc Camoletti este piesa ce se va juca vineri seara, de la ora 19, la Fabrica de cultură, dar și sâmbătă, de la aceeași oră și în același loc. Spectacolul durează o oră și 30 de minute, iar un bilet costă 20 și 25 de lei.
Campionatul National de Mountain Bike Cross Country Olimpic (XCO) va avea loc sâmbătă, in Statiunea Paltinis, zona Arena Platos. Locul atât de apreciat de riderii de off-road va propune o tura de traseu în lungime de 3.8 km cu o diferenta de nivel de 199 m. Inscrierile se pot face conform specificatiilor din ghidului tehnic, unde se pot găsi și restul detaliilor.
”Un tramvai numit Popescu” se joacă din nou duminică, de la ora 13. Este un proiect de spectacol de teatru comunitar, itinerant, neconvenţional ce are la bază o dramatizare realizată de regizorul spectacolului, pornind de la operele antume şi postume ale poetului Cristian Popescu. Spectacolul se joacă în tramvaiul care circulă pe traseul Sibiu – Răşinari şi retur. Detalii despre piesă aici.
”Doamna de turtă dulce” de Neil Simon este piesa ce încheie evenimentele din acest week-end. Se va juca duminică seara, la Fabrica de Cultură, de la ora 19. Spectacolul durează două ore, iar un bilet costă 20 și 25 de lei.