Ați aflat de Clubul Cavalerilor Turnului Înclinat din Ruși? Ultima lor acțiune
Foto turistintransilvania.ro

Nu foarte multă lume a auzit de Turnul Ȋnclinat din Ruşi, deşi ȋnclinaţia sa ȋl recomandă ca fiind al doilea cel mai ȋnclinat turn din Europa şi poate chiar din lume cu o inclinaţie de 1.4 metri, pe primul loc situându-se mult mai cunoscutul Turn din Pisa.

Povestea acestui monument ce datează din anul 1741, când a fost construit de comunitatea saşilor din zonă ca parte a Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate din Ruși (sec XVII-XVIII), e ştiută de puţini şi pare a se face pierdută. Pe lângă grelele ȋncercări prin care a trecut: 1846 se prăbușește vârful clopotniței; 1858 cutremur; 1944 și 1966 fulger; 1955 și 1968 noi alunecări de teren, acum, sărăcit de prezența creatorilor, Turnul Înclinat continuă să înfrunte vremurile, ca un pustnic.

Ȋn jurul acestui monument, s-au ȋnfiinţat Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruși, un club de inițiativă comunitară pentru tineri, care are scopul de a promova patrimoniul local și eco-turismul. Din acest club fac parte peste 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale Ruși, dar și elevi ai Școlii Gimnaziale Slimnic, precum și absolvenţi ale acestora.

Asemenea cavalerilor, copiii sunt ȋncurajaţi să preţuiască adevăratele valori morale şi să se pună ȋn slujba binelui şi frumosului, prin iniţierea unor acţiuni menite să schimbe faţa localităţii dar şi mentalitatea localnicilor. Acest lucru pare să prindă contur pentru că, deşi nici nu au ȋmplinit un an de la ȋnfiinţare, Cavalerii Turnului Ȋnclinat din Ruşi, au ȋntreprins deja acţiuni de igienizare ȋn diverse zone ale satului, şi au pus bazele unor proiecte ce urmează a fi implementate pe viitor. Unul dintre aceste proiecte doreşte popularizarea şi promovarea Turnului Ȋnclinat şi a poveştii sale.

Deşi au trecut secole de la construire, acesta a beneficiat de o promovare precară, uneori aproape inexistentă. Astfel, tinerii cavaleri, coordonaţi de Mira Bogdan şi Simtion Cosmin, ambii profesori la şcoala din localitate, au reuşit pentru prima oară, cel puţin ȋn istoria recentă a localităţii, să monteze indicatoare stradale dar şi un panou informativ, prin care să semnalizeze existenţa acestui uriaş aflat parcă ȋntr-o veşnică plecăciune. Acest demers a avut sustinerea totală a Primăriei Slimnic, dar şi a comunităţii locale care pare a rezona din ce ȋn ce mai mult cu acţiunile clubului. Până ȋn toamna acestui an, Cavalerii, vor inaugura de asemenea şi un loc de popas, ȋn apropierea Ansamblului Bisericii Evanghelice Fortificate, pentru a le oferi vizitatorilor, ocazia de a petrece timp ȋn compania liniștii și a poveștilor Turnului.

Toţi cei interesaţi să ȋi cunoască, ȋi vor putea ȋntâlni la Festivalul Fiii Satului din Slimnic ȋn 28-29 Iulie, unde ȋşi vor promova ȋn continuare, cu mândrie, patrimoniul şi acţiunile pentru că, aşa cum ei o spun, „prezentul nu-şi uită trecutul!” .

Ultima oră

Comentariul meu

Publică