RAPOARTE: Patru kilometri de drumuri sub ape, subsoluri de case, curți și scări de bloc inundate

Fenomele extreme care au trecut peste județul Sibiu au lăsat în urmă pagube materiale. Din fericire nu a murit nimeni. Prefectura a centralizat rapoartele privind efectele inundațiilor în județul Sibiu. Cele mai afectate au fost Șelimbărul și Sibiul, din cauza pârâului Valea Săpunului.
Prefectul Adela Muntean a aprobat luni patru rapoarte operative privind efectele fenomenelor hidrometeorologice periculoase produse în perioada 28 – 30 iunie 2018 în județul Sibiu. Documentele au fost transmise către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Centrul operativ pentru situații de urgență.

RAPOARTE: Patru kilometri de drumuri sub ape, subsoluri de case, curți și scări de bloc inundate

Potrivit raportului operativ nr. 1, întocmit în data de 28.06.2018, ora 22,10, precipitațiile abundente au provocat revărsarea pârâului Valea Săpunului în municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr. Au fost avariate 23 de case (15 în Sibiu – subsoluri inundate și 8 în Șelimbăr – scări de bloc), două obiective socio-economice și administrative (unul în Sibiu – SC PREXICO SRL și unul în Șelimbăr – depozit farmaceutic FARMEXIN). În Sibiu, a mai fost inundată o curte. În raport este consemnată, drept cauză a producerii pagubelor, și incapacitatea de preluare a rețelei de canalizare și a rigolelor, în ambele localități.

Raportul obiectiv nr. 1/30.06.2018, ora 12,30 cuprinde următoarea situație:

  • sat Alțîna – 5 curți inundate (ca urmare a revărsării pârâului Valea Caselor) și 15 hectare de pășuni, fânețe inundate în urma revărsării pârâului Hârtibaciu.

  • Sat Nocrich – 2 subsoluri inundate

  • Sat Glâmboaca (Avrig) – 1 subsol inundat

  • Șura Mică – 1 subsol inundat

 

Raportul obiectiv nr. 2/30.06.2018, ora 16,10 detaliază porțiunile de drum din comuna Roșia afectate de precipitațiile abundente:

  • sat Roșia – 0,08 kilometri drum de exploatare

  • sat Nou – 0,1 Km drum comunal și 0,1 Km drum exploatare

  • sat Cașolț – 0,17 Km drum comunal

  • sat Cornățel – 0,15 Km drum exploatare

 

În Raportul obiectiv nr. 3/30.06.2018, ora 22,40, sunt evidențiate drumurile inundate din comuna Roșia:

  • sat Roșia – 0,3 Km drum exploatare

  • sat Nou – 0,2 Km drum comunal și 0,5 Km drum exploatare

  • sat Cașolț – 0,5 Km drum comunal

  • sat Daia – 2 Km drum exploatare

 

„În zilele următoare, vom centraliza toate datele din rapoartele pe care le vom primi de la comitetele locale pentru situații de urgență și le vom transmite Centrului operativ pentru situații de urgență din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, astfel încât cetățenii afectați de inundații să poată primi sprijin guvernamental”, precizează prefectul Adela Muntean.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică