Weekend ploios - Precipitații torențiale, iar unele zone vor fi inundate
Foto: arhivă

Ne aşteaptă un weekend cu vreme instabilă. Meteorologii au emis vineri avertizări cod galben şi portocaliu pentru mai bine de jumătate din România.

Prima avertizare cod galben este valabilă de vineri, de la amiază, până sâmbătă dimineaţa, la ora 7. În acest interval, pe arii extinse din vestul țării vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, care trecător pot lua aspect de vijelie.
Pe arii restrânse se va semnala grindină. Ploile vor avea și caracter torențial. Cantitățile cumulate de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 30…40 l/mp.
De sâmbătă dimineaţa intră în vigoare o nouă atenţionare meteo cod galben, valabilă în judeţul Hunedoara şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin şi Timiş. Până duminică, 1 iulie, la ora 6, aici vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, care trecător pot lua aspect de vijelie.
Izolat se va semnala grindină. Cantitățile cumulate de apă vor depăși local 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Zona de munte a judeţului Hunedoara se va afla, întreaga zi de sâmbătă, sub atenţionare cod portocaliu de ploi abundente. Aici va ploua abundent și se vor cumula cantități de apă de 50 l/mp, izolat 60…70 l/mp.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică