De ce avem inundații în Sibiu - Explicațiile punctuale de la directorul Apă Canal SA

Șase echipaje ale Apă Canal Sibiu SA sunt joi noapte încă în teren pentru a soluționa ultimele sesizări primite în Dispecerat cu privind efectele ploilor de după-amiază.

Potrivit Directorului general Apă Canal Sibiu SA, ing. Vasile Maier, 38 de pivnițe și subsoluri din Sibiu și localitățile învecinate au fost inundate ca urmare a precipitațiilor abundente cât și a lipsei clapetelor anti-retur de pe racordurile de canalizare ale imobilelor. Situații speciale există pe strada Turda, unde Apa Canal Sibiu SĂ vă realiza în curând o investiție importantă vizând sporirea capacității de preluare a apelor pluviale de către rețelele de canalizare, dar și în Rampa Ștefan cel Mare unde există imobile construite fără avize de specialitate pe traseul colectorului principal de canalizare. Acesta a refulat în timpul ploilor, inundând subsolurile imobilelor. Și aici Apă Canal Sibiu va fi nevoită să execute o lucrare amplă de deviere a colectorului, ce preia apă uzată și o transportă în Stația de epurare a municipiului. Practic, în această zonă, nu pot fi executate lucrări de întreținere și intervenție din cauza imobilelor construite pe colector.

VIDEO Ploaia face ravagii la Sibiu, Șelimbăr și Cristian – Zeci de străzi și locuințe inundate

În Valea Săpunului au fost înregistrate debite sporite pe fondul ineficienței canalizării pluviale din zona Pictor Brana – Șelimbar, situație nerezolvată de administrația comunei.
Apa Canal Sibiu face un apel către toți utilizatorii sistemului de canalizare să nu arunce în toaletă haine, scutece, pungi, șervetele umede, bureți, lavete etc, obiecte ce pot obtura conductele, provocând blocaje.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică