VIDEO - Peste 2.000 de sibieni intonează IMNUL acasă la Iohannis - Prima Doamnă cu lacrimi în ochi

Protestul de joi seară a oferit un moment extrem de emoționant la Sibiu. Peste 2.000 de sibieni s-au oprit în fața casei președintelui României și au cântat imnul Național. Carmen Iohannis i-a salutat.

Manifestanții care au ales să facă un adevărat tur al orașului joi seară, au pornit din Piața Mare, pe Calea Dumbrăvii – Mihai Viteazu – Semaforului și apoi pe Ștefan Cel Mare. În momentul în care au ajuns pe strada Bâlea în fața casei președintelui României, manifestanții s-au oprit și au scandat numele lui Klaus Iohannis. S-a scandat întâi ’’Iohannis nu uita, Sibiul e de partea ta’’. În momentul în care oamenii au început să intoneze imnul național, la fereastra casei și-a făcut apariția Carmen Iohannis. Vizibil emoționată Prima Doamnă i-a salutat pe cei prezenți și a început să plângă.
VEZI AICI VIDEO ȘI FOTO DE LA PROTESTUL DE JOI

VIDEO - Peste 2.000 de sibieni intonează IMNUL acasă la Iohannis - Prima Doamnă cu lacrimi în ochi

De aici manifestanții au plecat către Piața Mare, acolo unde s-a și încheiat protestul împotriva lui Dragnea și a modificărilor la legile justiției. video: Vă Vedem din Sibiu

Ultima oră

Comentariul meu

Publică