Municipalitatea anunță un pre-summit la Sibiu pentru acest an. Se știe când
FOTO - Adina Anghel

Sibiul ar putea găzdui un pre-summit în această toamnă. La evenimentul care ar putea avea loc în luna noiembrie vor veni 300 de participanți.

Şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Cristea, a vorbit sâmbătă cu primarul Astrid Fodor despre intenţia de a organiza la Sibiu în noiembrie 2018 o întâlnire pre-summit cu peste 300 de participanţi, se arată şi în anunţul postat de Primăria Sibiu, pe pagina sa de Facebook.

Angela Cristea consideră că Sibiul va fi pentru o zi, în 9 mai, capitala politică a Uniunii Europene.

„Vă mulţumim mult că aţi dat ocazia Comisiei Europene să fie pe această scenă a emoţiilor, cum a fost numită, într-un an special, anul european al patrimoniului cultural, într-un oraş de patrimoniu, Sibiu, care a fost capitala culturală europeană în 2007 şi care anul viitor va fi pentru o zi capitala politică a UE”, a declarat sâmbătă seară şefa reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Cristea, la Gala Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Preşedintele FITS, Constantin Chiriac, a anunţat în timpul aceleiaşi gale că pregăteşte o primire cu evenimente culturale a tuturor şefilor de state care vor fi prezenţi în 9 mai 2019 la Sibiu, când va avea loc primul summit UE după Brexit. Chiriac a propus Ministerelor Culturii şi Afacerilor Externe un program artistic pentru reuniunea de anul viitor, evaluat la suma de 2,5 milioane de euro.

Sursa www.agerpres.ro

Ultima oră