Ediția aniversară a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu s-a încheiat ieri la Sibiu. Sutele de evenimente programate în spații convenționale, lăcașuri de cult, în piețe sau pe stradă, au atras mii de sibieni sau de turiști români și străini. Trăgând cu urechea la cei din jurul meu am auzit tot felul de opinii. De la ”îți dai seama ce mare e Festivalul ăsta… umple sălile la orice spectacol”, ”am venit special să văd spectacolul X, e sold-out la Berlin!”, „e mare lucru că a rezistat atâția ani, sunt multe care încep, cresc o vreme și apoi mor încet”, la ”a crescut prea mult, mai are prea puțin teatru” sau ”pâine și circ, avem alte priorități”.
Personal vorbind, iubesc acest Festival, merg la el de la prima sa ediție, acum 25 de ani. La mai multe sau mai puține spectacole, în funcție de prioritățile momentului. Din Pasiune, tema de anul acesta. Mă bucur și la teatru, și la dans, muzică, ritmuri de toate națiile, și la circ! Cred că oricare dintre artele spectacolului, atunci când își îndeplinește rolul de catharsis, când emoționează, este autentică, asumată cu profesionalism și trăire lăuntrică își are locul ei alături de arta dramatică.
Poate nu este întâmplător că am încheiat seria vizionărilor de anul acesta cu Stage Dogs, spectacolul Teatrului Act, cu Marcel Iureș și Florin Piersic Jr. Ultimul semnează și regia și scenariul, inspirat de ”A life in the theatre”, de David Mamet. Piesa mi se pare un manifest pentru rolul actorului și al teatrului.
Povestea urmărește doi actori de teatru, la cabină sau în culise, două generații între care balanța puterii se schimbă de-a lungul piesei. Prin intermediul lor descoperim lumea teatrului, cu invidii, rivalități, răutăți, orgolii, dar și cu provocări, căutări personale a interpretării perfecte, a nuanței care poate schimba definitoriu percepția asupra piesei. Încetul cu încetul, de la prietenia și colegialitatea inițială, cei doi actori ajung la conflict, inițial mocnit în sufletul actorului mai tânăr, sătul de ”lecțiile” mai vârstnicului Maestru cu care împarte cabina (la un moment dat și iubita), în final verbalizat violent și amenințător. Cei doi actori interpretează nemaipomenit rolurile, e drept că experiența și genialitatea teatrală a lui Marcel Iureș își spun cuvântul.
Nu știu dacă era o replică din textul original sau îi aparține lui Florin Piersic Jr., dar în final Maestrul reproduce sfatul mamei sale pentru cel ce va deveni actor: ”să-i faci să râdă (n.r. pe spectatori), să plângă, să-i duci cu tine… dar să nu îi minți niciodată!” Cred că este încheierea cea mai potrivită pentru zece zile de teatru, în care am și plâns, am și râs, m-am bucurat din plin de fiecare experiență, chiar și de cele mai puțin reușite.
