Miercuri, în jurul orei 23,50, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, polițiștii rutieri au identificat un localnic în vârstă de 51 de ani, care a condus un autoturism după ce consumase băuturi alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de peste 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât, pe numele șoferului, s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.