VIDEO Începe Campionatul Mondial de Fotbal - Programul meciurilor din Rusia

Microbiștii sunt de joi conectați la cea mai grandioasă competiție fotbalistică din lume. Cupa Mondială 2018 începe în Rusia și ține până pe 15 iulie, meciurile fiind găzduite pe 12 stadioane din 11 oraşe. Prima partidă este Rusia – Arabia Saudită, de la ora 18:00.

CM2018 va fi deschisă joi, la ora 18:00, de meciul dintre echipa gazdă, Rusia, şi Arabia Saudită, în cadrul Grupei A, pe stadionul Lujniki din Moscova. La turneul final vor evolua 32 de echipe, fiind prima Cupă Mondială care are loc în Europa de Est, anunță Agerpres. Turneul final din Rusia a avut deja parte din prima bombă, selecţionerul Spaniei, Julen Lopetegui, fiind demis (şi înlocuit cu Fernando Hierro) de federaţia naţională după ce a semnat pentru Real Madrid.

Grupele de la Cupa Mondială 2018:
Grupa A – Rusia, Arabia Saudită, Egipt, Uruguay;
Grupa B – Portugalia, Spania, Maroc, Iran;
Grupa C – Franţa, Australia, Peru, Danemarca;
Grupa D – Argentina, Islanda, Croaţia, Nigeria;
Grupa E – Brazilia, Elveţia, Costa Rica, Serbia;
Grupa F – Germania, Mexic, Suedia, Coreea de Sud;
Grupa G – Belgia, Panama, Tunisia, Anglia;
Grupa H – Polonia, Senegal, Columbia, Japonia.

CM2018: Programul complet al turneului de fotbal din Rusia
Partidele de la CM 2018 se vor disputa pe 12 stadioane din 11 oraşe din Federaţia Rusă: Lujniki şi Otkrîtie (Spartak) din Moscova, Ekaterinburg Arena, Stadionul din Kaliningrad, Volgograd Arena, Stadionul Fişt din Soci, Kazan Arena, Stadionul din Nijnîi Novgorod, Samara Arena, Rostov Arena, Stadionul din Sankt Petersburg şi Mordovia Arena din Saransk.
Pentru prima oară la un turneu final al Cupei Mondiale se va utiliza sistemul de asistenţă video în arbitraj (VAR), care poate fi utilizat doar în patru cazuri: validarea sau nevalidarea unui gol, atribuirea sau nu a unui cartonaş roşu, analizarea unei acţiuni în urma căreia poate fi dictat un penalty şi corectarea unei erori de identificare a unui jucător sancţionat.
Brazilia deţine cinci titluri mondiale (1958, 1962, 1970, 1994 şi 2002), fiind urmată de Italia (1934, 1938, 1982 şi 2006) şi Germania (1954, 1974, 1990 şi 2014) cu câte patru cupe câştigate. Uruguay (1930 şi 1950) şi Argentina (1978 şi 1986) au câte două titluri mondiale. O singură dată au ajuns campioane mondiale Anglia (1966), Franţa (1998) şi Spania (2010).
Brazilia deţine primul loc în clasamentul pe echipe cu 227 de puncte, obţinute la CM, din 104 meciuri jucate, fiind urmată de Germania (218 puncte, 106 meciuri) şi Italia (156 puncte, 83 de meciuri).
Mascota Cupei Mondiale 2018 este un lup numit Zabivaka, ales de peste un milion de internauţi. Lupul Zabivaka a obţinut 53% din sufragii, celelalte două mascote propuse fiind un tigru şi o pisică.

Trofeul care va fi atribuit câştigătoarei Cupei Mondiale de fotbal 2018 a fost introdus de FIFA începând cu turneul final din 1974, după ce trofeul anterior, Cupa Jules Rimet, a rămas definitiv în posesia Braziliei, la finalul ediţiei din 1970, în care Selecao a devenit campioană a lumii pentru a treia oară în istoria sa. Înaintea Mondialului din 1974, FIFA a organizat un concurs pentru realizarea unui nou trofeu, primind 53 de lucrări din partea unor artişti din şapte ţări. În final, a fost selectată lucrarea artistului italian Silvio Gazzaniga.
Actualul trofeu, reprezentând două forme umane care susţin globul pământesc, are 36,5 cm înălţime şi cântăreşte 6,175 kg, din care 4,972 kg reprezintă aur masiv. Baza trofeului are un diametru de 13 cm şi conţine doua straturi din malachit, lucrarea fiind realizată de manufacturierul italian Bertoni.

PROGRAM CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL RUSIA 2018
Meciuri CM 2018, joi, 14 iunie
18:00 (ora României) Rusia – Arabia Saudită, la Moscova (stadionul Lujniki), în Grupa A

Meciuri CM 2018, vineri, 15 iunie
15,00 Egipt – Uruguay, la Ekaterinburg (Ekaterinburg Arena), în Grupa A
18,00 Maroc – Iran, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg), în Grupa B
21,00 Portugalia – Spania, la Soci (stadionul Fişt), în Grupa B

Meciuri CM 2018, sâmbătă, 16 iunie
13,00 Franţa – Australia, la Kazan (Kazan Arena), în Grupa C
16,00 Argentina – Islanda, la Moscova (stadionul Spartak), în Grupa D
19,00 Peru – Danemarca, la Saransk (Mordovia Arena), în Grupa C
22,00 Croaţia – Nigeria, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad), în Grupa D

Meciuri CM 2018, duminică, 17 iunie
15,00 Costa Rica – Serbia, la Samara (Samara Arena), în Grupa E
18,00 Germania – Mexic, la Moscou (stadionul Lujniki), în Grupa F
21,00 Brazilia – Elveţia, la Rostov pe Don (Rostov Arena), în Grupa E

Meciuri CM 2018, luni, 18 iunie
15,00 Suedia – Coree de Sud, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod), în Grupa F
18,00 Belgia – Panama, la Soci (stadionul Fişt), în Grupa G
21,00 Tunisia – Anglia, la Volgograd (Volgograd Arena), în Grupa G

Meciuri CM 2018, marţi, 19 iunie
15,00 Columbia – Japonia, la Saransk (Mordovia Arena), în Grupa H
18,00 Polonia – Senegal, la Moscou (stadionul Spartak), în Grupa H
21,00 Rusia – Egipt, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg), în Grupa A

Meciuri CM 2018, miercuri, 20 iunie
15,00 Portugalia – Maroc, la Moscova (stadionul Lujniki), în Grupa B
18,00 Uruguay – Arabia Saudită, la Rostov pe Don (Rostov Arena), în Grupa A
21,00 Iran – Spania, la Kazan (Kazan Arena), în Grupa B

Meciuri CM 2018, joi, 21 iunie
15,00 Danemarca – Australia, la Samara (Samara Arena), în Grupa C
18,00 Franţa – Peru, la Ekaterinburg (Ekaterinburg Arena), în Grupa C
21,00 Argentina – Croaţia, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod), în Grupa D

Meciuri CM 2018, vineri, 22 iunie
15,00 Brazilia – Costa Rica, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg), în Grupa E
18,00 Nigeria – Islanda, la Volgograd (Volgograd Arena), în Grupa D
21,00 Serbia – Elveţia, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad), în Grupa E

Meciuri CM 2018, sâmbătă, 23 iunie
15,00 Belgia – Tunisia, la Moscova (stadionul Spartak), în Grupa G
18,00 Coreea de Sud – Mexic, la Rostov pe Don (Rostov Arena), în Grupa F
21,00 Germania – Suedia, la Soci (stadionul Fişt), în Grupa F

Meciuri CM 2018, duminică, 24 iunie
15,00 Anglia – Panama, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod), în Grupa G
18,00 Japonia – Senegal, la Ekaterinburg (Ekaterinburg Arena), în Grupa H
21,00 Polonia – Columbia, la Kazan (Kazan Arena), în Grupa H

Meciuri CM 2018, luni, 25 iunie
17,00 Arabia Saudită – Egipt, la Volgograd (Volgograd Arena), în Grupa A
17,00 Uruguay – Rusia, la Samara (Samara Arena), în Grupa A
21,00 Spania – Maroc, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad), în Grupa B
21,00 Iran – Portugalia, la Saransk (Mordovia Arena), în Grupa B

Meciuri CM 2018, marţi, 26 iunie
17,00 Danemarca – Franţa, la Moscova (stadionul Lujniki), în Grupa C
17,00 Australia – Peru, la Soci (stadionul Fişt), în Grupa C
21,00 Nigeria – Argentina, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg), în Grupa D
21,00 Islanda – Croaţia, la Rostov pe Don (Rostov Arena), în Grupa D

Meciuri CM 2018, miercuri, 27 iunie
17,00 Coreea de Sud – Germania, la Kazan (Kazan Arena), în Grupa F
17,00 Mexic – Suedia, la Ekaterinburg (Ekaterinburg Arena), în Grupa F
21,00 Serbia – Brazilia, la Moscova (stadionul Spartak), în Grupa E
21,00 Elveţia – Costa Rica, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod), în Grupa E

Meciuri CM 2018, joi, 28 iunie
17,00 Japonia – Polonia, la Volgograd (Volgograd Arena), în Grupa H
17,00 Senegal – Columbia, la Samara (Samara Arena), în Grupa H
21,00 Anglia – Belgia, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad), în Grupa G
21,00 Panama – Tunisia, la Saransk (Mordovia Arena), în Grupa G

OPTIMILE DE FINALĂ CM 2018

Meciuri CM 2018, sâmbătă, 30 iunie
17,00 primul loc în Grupa C – locul 2 în Grupa D, la Kazan (Kazan Arena), O1
21,00) primul loc în Grupa A – locul 2 în Grupa B, la Soci (stadionul Fişt), O2

Meciuri CM 2018, duminică, 1 iulie
17,00 primul loc în Grupa B – locul 2 în Grupa A, la Moscova (stadionul Lujniki) O5
21,00 primul loc în Grupa D – locul 2 în Grupa C, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod), O6

Meciuri CM 2018, luni, 2 iulie
17,00 primul loc în Grupa E – locul 2 în Grupa F, la Samara (Samara Arena) O3
21,00 primul loc în Grupa G – locul 2 în Grupa H, la Rostov pe Don (Rostov Arena), O4

Meciuri CM 2018, marţi, 3 iulie
17,00 primul loc în Grupa F – locul 2 în Grupa E, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg), O7
21,00 primul loc în Grupa H – locul 2 în Grupa G, la Moscova (stadionul Spartak) O8

SFERTURI DE FINALĂ CM 2018

Meciuri CM 2018, vineri, 6 iulie
17,00 câştigătoarea O1 – câştigătoarea O2, la Nijnîi Novgorod (stadionul Nijnîi Novgorod), primul sfert
21,00 câştigătoarea O3 – câştigătoarea O4, la Kazan (Kazan Arena), sfertul 2

Meciuri CM 2018, sâmbătă, 7 iulie
17,00 câştigătoarea O7 – câştigătoarea O8, la Samara (Samara Arena), sfertul 3
21,00 câştigătoarea O5 – câştigătoarea O6, la Soci (stadionul Fişt), sfertul 4

SEMIFINALE CM 2018

Marţi 10 iulie
21,00 câştigătoarea sfertului 1 – câştigătoarea sfertului 2, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg)

Miercuri 11 iulie
21,00 câştigătoarea sfertului 3 – câştigătoarea sfertului 4, la Moscova (stadionul Lujniki)

FINALA MICĂ CM 2018

Sâmbătă 14 iulie
17,00 la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg)

FINALA CM 2018

Duminică 15 iulie
18,00, la Moscova (stadionul Lujniki).

Ultima oră

Comentariul meu

Publică