Piesa-monolog Pe jumătate cântec, scrisă, regizată, pusă în scenă de Crista Bilciu, și interpretată de Anda Saltelechi, a fost pentru mine una dintre revelațiile acestui Festival. Deși a fost inițial produsul unui teatru independent, producția a fost preluată de Teatrul Odeon, București. Textul este unul puternic, minunat interpretat.
Anul acesta, spectacolul a fost invitat la FITS, s-a jucat duminică, la Teatrul Gong, cu sala plină. În fața celor prezenți, Francesca (Anda Saltelechi), ”pe jumătate cântec”, pe jumătate destin frânt, povestindu-și viața, de la 5 până la 33 de ani, în nouă tablouri, fiecare surprinzând o vârstă, un eveniment definitoriu pentru devenirea sau prăbușirea ei. Inițial cu naivitate, cu inocența copilului căruia ajung să îi placă pedepsele la colț pe boabe de porumb ”pentru că îi desenează cerculețe pe piele asemănătoare celor ale unui dalmațian”, apoi cu o oarecare resemnare și cinism, cu zâmbetul strâmb al celei care a devenit ”criminal în serie”, ucigaș de vise, fiecare din cei 33 de ani de ratare, de NeViață, fiind închis în sicriu de plumb în subsolul casei.
Rând pe rând, noi traume vin să se suprapună pe un eșafodaj știrbit, de la abuzurile fizice și emoționale ale părinților, la șicanele și răutățile copiilor din jur, deziluzii în dragoste, descoperirea sexualității fără un minim de îndreptar din partea adulților din jur, o viață întreagă netrăită, cu visul de a cânta mereu acolo dar mereu îngropat sub povara unui prezent meschin. Ca părinte prezent în sală, durerea de a asista la ratarea unui copil era copleșitoare, la fel, gândul final că moartea posibilă de cancer a personajului principal ar putea prelungi drama, cu o fetiță ce va rămâne a nimănui și va continua, în buclă, aceeași poveste schimonosită. Emoția din sală era aproape tangibilă. Ultima parte a spectacolului am urmărit-o cu lacrimile curgându-mi pe obraji, undeva în stânga mea se auzeau suspine, la aplauzele finale am fost surprinsă că aparțineau unei tinere, foarte tinere voluntar la Festival. Lumea a părăsit sala transpusă, fiecare adâncit în propriile întrebări.
Actrița Anda Saltelechi a câștigat cu acest rol:
– Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional de Teatru Scurt, Oradea
– Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal la Fest(in) pe Bulevard, București
– Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio Pitești 2017
– Nominalizare la cea mai bună actriță la Undercloud 2017
Am avut bucuria de a îi transmite actriței câteva întrebări la care a avut bunăvoința să răspundă:
C.V.: Rolul ”Francesca” pare scris anume pentru tine de către Crista Bilciu. Cum a început colaborarea cu ea și cum te regăsești în personaj?
Anda Saltelechi: Rolul nu numai pare scris pentru mine, chiar este. Noi ne-am întâlnit acum 14 ani, pe când eram studente la Litere, de atunci lucrăm împreună. Dacă cineva mă cunoaște, apoi Crista e. M-am și mirat la început, mi se părea că textul nu mi se prea potrivește, nu credeam că am prea multe în comun cu Francesca. Dar apoi mi-am dat seama că îmi era cea mai mare provocare actoricească de până atunci.
Francesca trăiește cumva independent de mine. Nu eu mă regăsesc în ea, ci ea în mine.
C.V.: Ai făcut proiecte și în teatrul independent și în teatrul ”de stat”. Unde te simți mai împlinită artistic?
Anda Saltelechi: Fac teatru independent de 13 ani. N-am ales eu varianta asta, la început n-am avut aleternativă. Dar mi-a folosit mult să fiu pe un teren fără reguli, să descopăr singură cum se face teatru. Din 2013 sunt angajată a Teatrului Odeon și am ocazia să lucrez cu mari actori și mari regizori. De acum teatrul independent a rămas un spațiu de experimente. Sau de proiecte de suflet.
C.V.: Mi se pare extrem de greu să ai o scenă de nuditate completă (n.r. actrița a evoluat la un moment dat nud, cu spatele la public, în fața ecranului pe care erau proiectate imagini cu boboci înflorind, corpul ei integrându-se în imagine) într-un spectacol de teatru, fără să cazi în vulgaritate și într-o inutilitate a gestului, ție ți-a reușit scena asta, e un moment poetic deosebit, un elogiu al feminității. Cât de greu ți-a fost să accepți să apari atât de vulnerabilă în fața publicului?
Anda Saltelechi: Păi nu sunt goală, port flori. Am mare încredere în regizor.
C.V.: Cum ți se pare Festivalul de la Sibiu? Și publicul de aici?
Anda Saltelechi: Este o explozie de teatru, de evenimente culturale, de energie. Publicul este cald și mult. Sper să revenim în fiecare an.
Programul complet al Festivalului aici.
Credit foto: Adi Bulboacă