fake news de la psd - halep ar fi fost huiduită pe arena națională și aclamată la mitingul psd-ului (video - foto)

Mai multe filiale ale PSD au postat marți seară pe paginile oficiale de Facebook mai multe clipuri video și fotografii prin care vor să arate că huiduielile de luni seară de pe Arena Națională ar fi vizat de fapt pe Simona Halep și nu pe Gabriela Firea.

Filiale PSD postează pe paginile lor de Facebook filme sau colaje prin care acreditează ideea că huiduielile care au putut fi auzite luni seară pe Arena Naţională au vizat-o pe Simona Halep sau i-au stricat acesteia monentul de glorie, anunță News.ro. PSD Bucureşti a postat pe pagina de Facebook un film însoţit de mesajul „Ruşinea ţării #Rezist”, în care se vorbeşte despre „Manipularea #Rezist” şi despre faptul că a fost huiduit momentul de glorie al Simonei Halep, despre fondatorul grupului Corupţia Ucide, Florin Bădiţă, prezentat ca fiind „fostul consilier al euro-pârâcioasei Monica Macovei”. De asemenea, în fllmuleţ se susţine că momentul huiduielilor a fost pregătit cu „minciuni ordinare”, începând cu anunţul lui Nicuşor Dan conform căruia Simonei Halep nu i s-a permis de căttre primărie să se întlnească cu românii într-o piaţă din Bucureşti. Ultima imagine din film este mesajul „Ruşine! #Rezist! Simona nu merita asta”. Acelaşi videoclip se regăseşte şi pe pagina de Facebook a PSD Ilfov.fake news de la psd - halep ar fi fost huiduită pe arena națională și aclamată la mitingul psd-ului (video - foto)Filialele PSD Tulcea şi Giurgiu, dar şi Constanţa, Mehedinţi au postat acelaşi colaj cu imagini cu Simona Halep şi cu trofeul de la Roland Garros, din mesajele prezentate rezultând că „Simona Halep a fost huiduită de 20.000 de fani pe Arena Naţională”, luni, în timp ce sâmbătă, când a avut loc mitingul PSD, a fost aplaudată de „sute de mii de români, în Piaţa Victoriei”.
PSD Tulcea a scris că huiduirea Gabrielei Firea a fost o nedreptate, „a fost o ilogică atitudine cu efect de turmă, pe de-o parte, şi o nedreptate umană, pe de alta”.
Luni seară, aproximativ 20.000 de oameni au fost pe Arena Naţională, unde Simona Halep şi-a prezentat trofeul câştigat la Roland Garros. Halep a venit însoţită de primarul Capitalei, Gabriela Firea, care a fost huiduită de cei din tribune când îi oferea Simonei Halep cheia şi o plachetă. De altfel, primarul Capitalei a părăsit Arena Naţională imediat după acest moment.

fake news de la psd - halep ar fi fost huiduită pe arena națională și aclamată la mitingul psd-ului (video - foto)

Ulterior, Gabriela Firea, a afirmat, într-o postare pe Facebook, după ce a fost huiduită pe Arena Naţională, la ceremonia de prezentare a trofeului primit de Simona Halep după victoria de la Roland Garros, că de dimineaţă „aparatul sorosist de propagandă” a demarat compromiterea evenimentului şi că seara „echipe de cetăţeni cu venin” au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, apreciind că, din respect pentru performanţa Simonei Halep, aceştia puteau lăsa o jumătate de oră ura la poarta Arenei Naţionale, argumentul său fiind că „acolo este despre sport, respect, valori, performanţă, nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş sub asediu”.
Ulterior, ca urmare a criticilor şi insultelor celor care i-au comentat postarea, Firea şi- a închis pagina de Facebook. Marţi şi-a redeschis-o, însă comentariile au reapărut, motiv pentru care şi-a închis-o din nou. Au urmat mai multe episoade în care pagina a fost închisă şi apoi redeschisă, inclusiv textul referitor la incidentele de pe Arena Naţională fiind şters şi repostat.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică