Lucrări pe autostrada Sibiu Deva. Circulați cu atenție
Foto Arhivă

Marți se lucrează pe autostrada A1 între Sibiu și Deva, până la ora 19. Dacă aveți drum pe sectorul București- Pitești trebuie să știți că lucrările se vor termina la ora 17, iar pe Deva- Nădlac la ora 20.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, marţi, pe diferite tronsoane ale Autostrăzii A1, se vor executa lucrări de reparaţii.
Pe sectorul Bucureşti – Piteşti, între kilometrii 57 – 55, sens de mers către Bucureşti, pe banda doi, au loc lucrări de colmatare a nisipului din zona mediană, până la ora 17:00. De asemenea, la kilometrul 112 pe sensul de mers către Bucureşti, pe banda unu, se fac lucrări asupra rosturilor de dilataţie pentru poduri, până la ora 15:00.
Pe tronsonul Sibiu – Deva sunt vizate trei segmente de drum, astfel:
– kilometrul 272, sens de mers către Sibiu, banda de urgenţă, lucrări de amenajare acostament, până la ora 19:00;
– kilometrul 285+720, sens de mers către Deva, benzile unu şi urgenţă, lucrări de frezare şi asfaltare, până în data de 15.06.2018, la ora 14:00;
– kilometrii 293+500 – 296, sens de mers către Sibiu, benzile unu şi urgenţă, lucrări de frezare şi asfaltare, până la ora 19:00.
În zona Deva – Nădlac lucrările şi restricţiile aferente sunt valabile până la ora 20.00.
La kilometrul 465+700, pe ambele sensuri de mers, se fac lucrări asupra rosturilor de dilataţie pentru poduri. La kilometrul 514+700, sens de mers către Deva, pe benzile unu şi urgenţă, se execută lucrări de reparaţii îmbrăcăminte asfaltică, iar la kilometrul 527+436, sens de mers către Nădlac, pe benzile unu şi urgenţă, se fac lucrări asupra rosturilor de dilataţie pentru poduri.
Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule prudent, să reducă viteza în zona lucrărilor şi să respecte indicaţiile semnalizărilor rutiere montate temporar la faţa locului pentru dirijarea circulaţiei.
Sursa www.news.ro

Lucrări pe autostrada Sibiu Deva. Circulați cu atenție

Ultima oră

Comentariul meu

Publică