Președintele Klaus Iohannis l-a numit pe Liviu Dragnea ”infractor”, asta după ce a amenințat magistrații.
„Pe bună dreptate s-au revolvat magistraţii. Adică cum se trezeşte un politician, care mai este şi infractor, să se ducă la televizor să ameninţe acolo magistraţii, după ce a convocat un miting mediocru anti-justiţie? Este inadmisibil. De asta am spus că nu putem să lăsăm statul să intre într-o situaţie de incertitudine, să intrăm în derive şi să ne trezim că în loc să consolidăm democraţia românească, o ia aşa, de dragul unuia care vrea să fie mai puternic decât e sănătos, renunţăm la valori democratice”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni, întrebat despre cererea depusă de „Forumul Judecătorilor din România” în care aceştia au cerut CSM apărarea independenţei justiţiei.
Asociaţia „Forumul Judecătorilor din România” a transmis luni o cerere către Consiliulul Superior al Magistraturii (CSM) în care îi cere instituţiei să ia măsuri pentru a apăra independenţa sistemului judiciar faţă de atacurile recente ale liderilor coaliţiei PSD-ALDE, în discursurile acestora de la mitingul organizat, sâmbătă 9 iunie, în Piaţa Victoriei.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, referitor la cererea depusă de „Forumul Judecătorilor din România” la CSM, că asociaţia nu are statut legal, fiind doar o platformă, un simplu blog.
Sursa www.mediafax.ro