Vocile solidarității se vor auzi la a 25-a ediție de FITS
Foto Dragos Dumitru

În anul 2018, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, prin intermediul Teatrului Național „Radu Stanca”, este partener într-un nou proiect european, Voices of Solidarity (VOICES), alături de următoarele organizații: ArtReach LTD- coordinator de proiect- Museo dei Bambini Roma, CESIE Palermo și Altonale GmbH Hamburg.

Acest proiect este cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Inițiativa își propune să aducă în lumină importanța și provocările obținerii libertății și integrarea refugiaților în comunitățile gazdă, în contextul în care Uniunea Europeană este pusă în faţa unor situaţii şi provocări inedite -rezultat al propriilor ei transformări.
Astfel, trei spectacole incluse în programul ”Voices of Solidarity” au fost incluse în programul ediției a XXV-a a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
BORDERLINE, un spectacol de dans în spații publice produs de Altonale, Proiectul european VOICES și STAMP Festival, ne vorbește despre limite și cum pot ele fi depășite. Trei dansatori, cântăreți și muzicieni se provoacă reciproc (în public), dar în același timp se apropie unul de celălalt. Prin mișcare, muzică vocală și instrumentală, ei explorează, invadează și își înving constrângerile. Prin voința lor fermă de a lua atitudine, ei găsesc, în spatele zidurilor, deschidere și toleranță.
BEHIND THE WALL, producție a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, vorbește despre migrație – una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel mondial, dar mai ales în spațiul european. Felul în care oamenii, instituțiile, statele răspund la această problemă, ne definește. Artistul grafic Dan Perjovschi reflectă acest subiect controversat, cu empatie și acuitate, prin desenele sale. Alături de el, au contribuit Adriana Bârză-Cristea (coregrafie și concept), Claudiu Urse (muzică), Diana Fufezan și Ali Deac (teatru-dans) În spectacolul Behind the Wall regăsim elemente ce țin de artă urbană, teatru, dans, muzică, ce vin să susțină necesitatea dezbaterii si conștientizării problematicii refugiațiilor din Europa la nivel social – prin intermediul desenelor de tip comentariu social- și individual-prin intermediul unor scurte monologuri transpuse în mișcare de către cei 2 dans-actori. Aceste monologuri nonverbale au la baza gânduri, idei, trăiri și stări, regăsite în interviurile unor refugiați din Siria, Afganistan, Republica Democrata Congo, Somalia și România.
WHEEZE: WINDS OF CHANGE, de Parrabbola, un spectacol în care implicarea și creația sunt cheile descifrării mesajului final. Wheeze, Generalissima, Vântul Schimbării – iată doar câteva dintre personajele care vor îndemna spectatorii să participe activ la reprezentație, alăturându-și vocile, trăind, respirând și vorbind liber.
Biletele pentru FITS 2018 pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu nr. 17), de marți până sâmbătă, între 11:00 – 18:00, și duminică, în intervalul 10:00 – 14:00. Bilete online și mai multe informații despre spectacolele programate se găsesc pe www.sibfest.ro. Prețul biletelor achiziționate online, de pe site-ul festivalului, au același preț ca la Agenția Teatrală. Prețul biletelor achiziționate direct de pe platforma entertix.ro variază în funcție de opțiunile de tipărire și livrare alese de cumpărător.

Ultima oră