Un accident de circulație s-a petrecut joi dimineața pe autostrada A1 între Apoldu de Jos și Săliște.
Update 2 – A adormit la volan
IPJ anunță că accidentul a avut loc la km. 274, în zona viaductului de la Aciliu. Șoferul unui microbuz transport marfă a intrat în coliziune față – spate cu un autocamion condus regulamentar și apoi cu glisiera mediană. Șoferul vinovat are 21 de ani și este din județul Iași. Din primele cercetări, se pare că ar fi adormit la volan.
UPDATE 1 – Rănit este un bărbat
Primele echipaje de intervenție au ajuns la locul accidentului. Victima este un bărbat. Acesta este conștient și a fost scos din auto și prezintă fractură la un picior. După evaluarea medicala efectuată de către echipajul SMURD cu medic s-a constatat că victima are numai escoriații. Acesta a refuzat transportul la spital.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Cei care au sunat la 112 au spus că una dintre victime este conștientă, dar încarcerată. La fața locului a plecat o ambulanță SMURD C, o mașină de la descarcerare și o autospecială cu apă și spumă. foto: arhivă