weekend cu șoferi beți sau fără permis la volan în județul sibiu
Foto Arhivă

Polițiștii de la rutieră au împărțit din nou dosare penale, la final de săptămână. În ciuda avertismentelor cei mai mulți care au încălcat legea au fost șoferii care s-au urcat la volan băuți sau cei care nici măcar nu au permis de conducere.

Astfel, la data de 1 iunie a.c., în jurul orei 00,15, pe DJ 106G, în localitatea Dobârca, un localnic în vârstă de 20 de ani a fost depistat conducând un autoturism deși nu deține dreptul de a conduce.
Tânărul s-a ales cu dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

La data de 01 iunie a.c., în jurul orei 00,25, pe DJ 106, în localitatea Brădeni, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 50 de ani, din județul Mureș.
Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere și se află sub influența alcoolului, având o îmbibație de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 04,00, în municipiul Sibiu, pe Calea Gușteriței, a fost identificat un alt șofer care conducea băut. Este vorba despre un sibian în vârstă de 44 de ani, al cărui rezultat pe aparatul etilotest a fost de peste 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și de această dată s-a întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 08,00, pe DN 1, la intrarea în municipiul Sibiu dinspre Șelimbăr, polițiștii rutieri au depistat un șofer aflat la volanul unei autoutilitare având o îmbibație de peste 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele șoferului în vârstă de 46 de ani, din județul Olt, s-a întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu