Jurnalistă școlită la Sibiu reinventează ’’caseta de la nuntă’’ – Alina a lăsat presa pentru un proiect fabulos

O tânără care a făcut facultatea de jurnalistică la Sibiu, a lăsat presa pentru o afacere care face furori în Capitală. Alina a pus pe picioare ’’Documentar de Familie’’. Face evenimente de familie și corporate în stil jurnalistic

De la un ziarist dezamăgit de presă la o afacere inedită. POVESTEA UNUI (fost) ZIARIST. „Când eram reporter, credeam că nu știu să fac nimic altceva și că o să mor cu meseria asta în brațe”, își începe povestea Alina Bădălan pentru cei de la Pagina de Media. Continuă:
„Când am părăsit presa, mi-am dat seama că știu să fac o grămadă de lucruri. Știam să fac și o campanie, știam să construiesc foarte multe și acum realizez că a fi reporter e o meserie completă care te învață să te descurci în orice situație. Faci foarte multe lucruri, reporter fiind, doar că nu știi treaba asta.”
A lăsat presa, dar reflexele meseriei i-au rămas în sânge. După ani la emisiuni de reportaje precum În premieră (Antena 3) sau Din Interior (Digi 24), s-a apucat să filmeze la nunți, botezuri, diverse evenimente de familie sau corporate. Dar nu cu inimioare și cu clasicele efecte și filmări „artistice”. Nu. Nunta ca un „Breaking News”. Un eveniment „ca un documentar”. Cu lavaliere, cu cadre „altfel”. Cu interviuri. Câteva exemple sunt mai jos, în articol.
Povestea unei afaceri. Un fost reporter, dezamăgit de direcția spre care a luat-o presa, dar recunoscător pentru experiențele din agitata viață de ziarist. Pentru că din experiențele meseriei a smuls „secretele” unui mod diferit de a povesti.
Alina Bădălan a schimbat cariera din jurnalism pe o carieră de „creator de povești”. Spune că are o „minte de jurnalist” și își dorește ca prin proiectul „Documentar de familie” – pentru că așa se numește, să le ofere oamenilor povești care să rămână în timp.
Într-un interviu cu paginademedia.ro, Alina a povestit despre proiectul „Documentar de familie”, despre jurnalismul din România și proiectul BA DA Media, cu care produce filme pentru corporații și firme.

Începutul?
Problemele din presă au determinat-o pe Alina să facă o schimbare: „mi-am activat o veche idee pe care o aveam pe când eram în presă și anume aceea de a face pentru clienți ceea ce știam să fac cel mai bine: să construiesc povești într-o manieră jurnalistică”
Deși proiectul a întâmpinat greutăți, apropiații au sprijinit proiectul și au făcut o muncă voluntară.

Alina Bădălan, despre Documentar de familie:
„Când am pornit Documentar de familie nu aveam bani de mai nimic. Ca să avem totuși un film experimental, un film de început am colaborat cu prieteni, care au făcut pro bono treaba asta pentru noi. Cu aparatură tehnică de împrumut și cu oameni care au crezut foarte mult în proiectul ăsta, au crezut mai mult decât credeam eu la început și au făcut-o pur și simplu din inimă, dornici să ajute.(…)

Am pornit cu Documentar de familie. Trebuia să fac ceea ce știu, dar cum? Eu am minte de jurnalist, nu de antreprenor. Chiar și acum.
Și într-o seară de relaxare la un film și un pahar de vin, un prieten operator a zis: „Hai să vă pun un film de nuntă, am filmat eu, să-mi ziceți ce părere aveți.” Și ne pune o nuntă. Era filmat de parcă era un film artistic. Aveai o nuntă adevărată, nu o nuntă din aceea pe „silent”, cum sunt acum. Nici vorba de chestia asta.
Oamenii erau naturali, el se strecura cu camera printre personaje, avea deja povești întregi în imagini, în scene. Te ținea captiv în poveste, erai acolo. Și era materialul brut, dar am stat și m-am uitat o oră și nu-mi venea să mă mai dezlipesc. Era fascinant ce se putea face de fapt dintr-o nuntă.
Și am zis: „Hai să facem asta”. Și atunci mi s-a reactivat ideea. Atunci s-a născut ideea de film de nuntă făcut altfel și am adăugat ideea la ceea ce știam eu să fac cel mai bine și anume documentare jurnalistică, interviuri, să scot personaje, să scot emoție. (…)

Cum a apărut numele?
La început, înainte să construiesc firma, în bucătăria mea, unde aveam discuții cu acești prieteni care ne-au ajutat se numea „Filmul meu iubit”
Trebuia să-i pun un nume și era clar că „Filmul meu iubit” nu se potrivea. Era clar că trebuia să aibă „documentar” în componență, pentru că era un documentar, și trebuia să aibă și „familie”, trebuia să aibă și „film”, dar nu le puteam lega.

Într-o zi trebuia să le pun într-un folder pentru că aveam multe filmări, ciorne etc. și trebuia să dau un nume folderului. I-am dat numele Documentar de familie și tot ziceam „Unde am pus filmarea? A, păi în folderul Documentar de familie.
Și când a venit rândul site-ului și al logo-ului, pentru că am investit și în logo, al târgurilor de nunți, să construiesc o identitate vizuală n-am avut în cap altceva decât numele folderului.”

Scopul proiectului?
„Noi nu vrem să facem nunți cool, noi vrem să facem produse cărora să le crească valoarea cu trecerea anilor. Peste 10 ani, când deja ai un copil, să fie și mai valoroasă.”

Cum arată o nuntă ca un documentar?
Alina Bădălan: „Clienții au niște scenarii în cap, cum că filmul de nuntă trebuie să fie așa. Cauți trailer nuntă pe YouTube și o să vezi cam cum e. Ai drona, care e de fiță acum, ai niște slidere, ai totul în slow motion acum, căci dacă s-ar putea și whisky-ul care să curgă în pahar să fie în slow motion, ar fi perfect. Ai niște scene de Hollywood, unde totul e numai lapte și miere, singurele vorbe pe care le auzi într-un film de nuntă sunt câteva fraze ale preotului și „da-ul”.

Păi, unde sunt vorbele? Pentru că oamenii vorbesc la nuntă. La prima nuntă pe care am filmat-o, noi le-am pus lavaliere, am experimentat pe niște prieteni, să vedem cum merge, cum putem să facem asta, și ne-a ieșit. Imaginează-ți că la dansul mirilor îi auzi: „M-ai călcat pe picior, dă-te mai încolo, am emoții, mi-e frică!
Acum e o nebunie cu dronele, și noi le oferim drona, dacă vor. Dar eu îi sfătuiesc, cu banii aceea, pentru că drona costă mult la o nuntă, să luăm o cameră și să facem un interviu. În aceeași bani, tu ai mai mult. În loc de patru cadre cu turla bisericii filmate de dronă, tu ai un interviu de 10-15 minute în care povestești despre tine, iar eu, ca jurnalist, știu ce să te întreb.
Rămâi cu mai mult decât niște cadre care nu spun nimic; o să știi peste 20 de ani că te-a durut burta în ziua nunții, că te-a călcat pe picior, că ai făcut o criză de plâns, dar te-a luat în brațe și ți-a trecut.”

Care este rețeta unui documentar?
Alina Bădălan: „E nevoie de un reporter producător, care sunt eu. Apoi, e nevoie de un operator sau doi, dacă e vorba de un eveniment filmat în două camere și mai este editorul de montaj. Exact cu o astfel de echipă faci un reportaj de televiziune.
Este fix aceeași rețetă, fix aceeași oameni, pentru că sunt oameni din tv, cărora le place brand-ul nostru și în timpul liber fac asta, sunt colaboratorii noștri.
Îmi place să spun că e ca atunci când vezi pe stradă o femeie elegantă, care poartă pălărie și o admiri că poartă pălărie și întorci capul după ea și spui: „Aș vrea și eu, dar parcă nu îndrăznesc” și tu te întorci tot la fesul tău. Poți și tu să ieși din fesul tău dacă vezi numai femei elegante pe stradă, îndrăznești. Ziceam, nu face nimeni așa. Și atunci, trebuie să ai foarte multă răbdare și foarte ultă energie să duci publicului povestea asta. (…) Noi nu vrem să facem nunți cool, noi vrem să facem produse cărora să le crească valoarea cu trecerea anilor. Peste 10 ani, când deja ai un copil, să fie și mai valoroasă.
E mai mult decât atât, documentarul de familie să nu se rezume doar la nuntă. Eu pot să fiu documentaristul tău și la botez, și când are copilul 10 ani. Am făcut, inclusiv, filme despre bunicii mei, pentru că sunt foarte în vârstă și vreau să-i am așa, să fie acolo. Documentar de familie înseamnă și bunicii, și prietenii.
Presa, așa cum am cunoscut-o eu, așa cum am iubit-o eu, nu mai este
Păstrează în ce face „reflexe” de ziarist, dar este dezamăgită de presa de acum. Nu s-ar mai întoarce în breaslă. Nu acum.
„Dacă peisajul presei din România ar arăta altfel, m-aș mai putea gândi. Până la urmă, eu am plecat din presă din dezamăgire. Aș putea să mint și să spun: „Am vrut o nouă provocare”. Am vrut și o nouă provocare, dar puteam să o am și în presă. Presa, așa cum am cunoscut-o eu, așa cum am iubit-o eu, nu mai este. E altceva acum.
Mi se pare că e și o presă egoistă, o presă împrăștiată, există și o lipsă de solidaritate între jurnaliști.
Nu a existat vreodată, din câte știu eu, un sindicat al jurnaliștilor. În afară de faptul că fac schimb de numere de telefon între ei, nu se ajută cu adevărat, nu se sprijină…
Adică noi ne băteam cu pumnul în piept să schimbăm legi, să deconspirăm tot felul de abuzuri, abuzurile care s-au făcut și încă se fac în redacții. Am închis ochii și am trăit cu ele și încă trăiesc cu ele.
Poți să schimbi, dar nu singur. Dacă eu vreau să schimb și fac publice niște abuzuri sociale am nevoie de mai mulți jurnaliști care să facă același lucru, să fim o forță. Iar presa nu are această forță.”

Cine e Alina Bădălan?
A absolvit Facultatea de Jurnalism, apoi s-a angajat la ziarul Adevărul, Gândul și Jurnalul Național. În timpul perioadei la Jurnalul Național, a făcut reportaje pentru emisiunea „În premieră” la Antena 3 și s-a mutat la Digi 24, unde a făcut reportaje pentru emisiunea „Din Interior” și mai tarziu, investigații pentru campania „România furată”. Alina Bădălan a fost consilier în cadrul Ministerului Sănătății, în timpul guvernului condus de Dacian Cioloș.

A început cu ziarul Adevărul, apoi au urmat Gândul și Jurnalul Național
Alina Bădălan: „M-am dus la ziarul Adevărul, care era cel mai important cotidian național atunci. Eu aveam în cap să mă duc să mă angajez acolo, dar îndrăzneam să le spun pentru că nu știam nimic. (…) După Adevărul a fost ziarul Gândul, pentru că la Adevărul s-a rupt redacția. (…) și după a urmat Jurnalul Național, pentru că Gândul urma să funcționeze doar online, iar eu eram obișnuită cu ziarul pe print.”

După experiența acumulată în presa scrisă, Alina Bădălan a început să cocheteze cu televiziunea: „În timp ce eram la Jurnalul Național, am avut o discuție cu Carmen Avram și făceam în paralel și reportaje la În Premieră. (…) La Digi 24, am început la emisiunea de reportaje Din Interior, apoi s-a creat o nouă secție de investigații, cu campania România Furată. Acolo am învățat să fac investigații”
„Mi se pare că e și o presă egoistă, o presă împrăștiată, există și o lipsă de solidaritate între jurnaliști”, a spus Alina, referindu-se la situația presei la momentul actual. „Dacă eu vreau să schimb și fac publice niște abuzuri sociale, am nevoie de mai mulți jurnaliști care să facă același lucru, să fim o forță. Iar presa nu are această forță.”

Următoarea etapă a fost scurta perioadă de consilier în Ministerul Sănătății
Alina Bădălan: „Mi s-a dat să fac o campanie de informare pro-vaccin. Și am zis: „Ok fac. Și câte fonduri avem la dispoziție?” „Păi niciun ban, trebuie să o faci fără fonduri”. Și s-a putut. Am putut să construim campania asta în foarte scurt timp, în mai puțin de două luni, cu site de informare, cu acel spot în care apărea Victor Rebenciuc, totul făcut cu voluntari. Cred că au fost vreo 60 de voluntari. De ce? Pentru că ministrul Vlad Voiculescu era un om care strânsese voluntari în jurul lui, un om pus pe fapte bune.”

Filmele pentru companii, făcute jurnalistic
Pe lângă Documentar de familie, BA DA Media este un alt proiect pe care Alina îl are desfășurare și care produce filme pentru companii, firme sau antreprenori.
Alina Bădălan: „Filmele pe care le construim sunt realizate tot în manieră jurnalistică. Ori ca niște știri, ori ca niște reportaje de televiziune, dacă e vorba despre povestea temporală. Toate au legătură cu partea de marketing (…)

Până acum câțiva ani, atunci când compania avea de transmis o știre, o poveste, către presă, se întâlnea cu jurnalistul la o cafea, îi povestea, așa funcționa.
Când eram în presă, mă agățau PR-iștii, îmi povesteau câte-n lună și în stele și dacă mie mi se părea ceva interesant, dacă mi se părea că era un subiect pentru mine, făceam. Dacă nu, nu. Rețeta asta nu prea mai funcționează de câțiva ani cu presa. De ce? Pentru că redacțiile nu mai sunt la fel, presa nu mai e aceeași. Presa s-a concentrat pe altceva, s-a politizat foarte mult și atunci nu au mai avut loc poveștile astea.

Companiile s-au văzut nevoite, cumva, să revizuiască și în felul acesta s-a creat această piață de video.”
Interviul integral, în continuare:
Care a fost parcursul tău în jurnalism? Cum ai început?
Alina Bădălan: Păi, am început în 2004. Tocmai terminasem facultatea și voiam să mă angajez. Eu sunt din Slatina, nu voiam să mă angajez într-un oraș de provincie. Eu aveam în cap că trebuie să fiu ziarist la gazetă și nu aveam cum în Slatina pentru că acolo erau niște ziare locale foarte mici. Bine, puteam, dar nu voiam. Eu am făcut facultatea la Sibiu.

Și nu ai vrut să rămâi în Sibiu?
Alina Bădălan: Mi-a plăcut orașul, dar nu simțeam că poate să-mi ofere foarte multe lucruri. Eram și puțin speriată de București, dar într-un final s-au legat lucrurile că tot în București am ajuns. M-am dus la ziarul Adevărul, care era cel mai important cotidian național atunci. Eu aveam în cap să mă duc să mă angajez acolo, dar îndrăzneam să le spun pentru că nu știam nimic. După ce termini Jurnalismul, nu știi nici măcar să scrii o știre. Știi multe noțiuni teoretice și atât. Și le-am spus că m-am dus să fac puțină practică. M-au dibuit, m-au simțit că vreau să mă angajez și după 6 luni de așa zise probe, am învățat cum să scriu o știre.

Și după Adevărul?
Alina Bădălan: După Adevărul a fost ziarul Gândul, pentru că la Adevărul s-a rupt redacția. M-am dus cu echipa cu care învățasem. Ziarul Gândul a fost ziarul pe care l-am iubit cel mai mult, echipa a fost cea pe care am iubit-o cel mai mult. Și după a urmat Jurnalul Național, pentru că Gândul urma să funcționeze doar online, iar eu eram obișnuita cu ziarul pe print.
Și atunci, m-am dus în altă barcă, într-un alt mediu de lucru. Din nou, scriam reportaje, îmi plăceau oamenii și poveștile. Eu nu puteam să am o vacanță normală pentru că tot timpul descopeream subiecte.
În timp ce eram la Jurnalul Național, am avut o discuție cu Carmen Avram și făceam în paralel și reportaje la În Premieră. Doar că în perioada aceea s-au întâmplat lucruri în viața mea și a trebuit să schimb macazul pe linie profesională și m-am dus la Digi 24, inițial pe zona de investigații și reportaje. Am început la emisiunea de reportaje Din Interior, apoi s-a creat o nouă secție de investigații, cu campania România Furată, emisiunea de reportaj care, de fapt, e o campanie întreagă. Acolo am învățat să fac investigații.

Și ai avut și o perioadă în care ai fost consilier la Ministerul Sănătății
Alina Bădălan: Da, pentru că după foarte mulți ani în care simțeam că presa nu mai e cum ar trebui să fie, ca nu a mai fost, am începurt să am gânduri de plecare de tot din presă, nu mă mai mulțumea.

Și atunci ai decis să schimbi…
Alina Bădălan: Da. La prima ocazie bună care s-a ivit pentru mine, am plecat.

Cât de diferit a fost ce ai făcut în minister față de ce făceai tu, cu ce erai tu obișnuită?
Alina Bădălan: Se asemăna mult, dar eu nu știam asta. Mi s-a dat să fac o campanie de informare pro-vaccin. Și am zis: „Ok fac. Și câte fonduri avem la dispoziție?” „Păi niciun ban, trebuie să o faci fără fonduri” Și s-a putut. Am putut să construim campania asta în foarte scurt timp, în mai puțin de două luni, cu site de informare, cu acel spot în care apărea Victor Rebenciuc, totul făcut cu voluntari. Cred că au fost vreo 60 de voluntari. De ce? Pentru că ministrul Vlad Voiculescu era un om care strânsese voluntari în jurul lui, un om pus pe fapte bune.

Și după jurnalism, televiziune, consiliere, ai decis să începi proiectul…
Alina Bădălan: Păi s-a terminat și cu Ministerul Sănătății pentru că guvernul tehnocrat a murit. Știam că se va întâmpla asta și chiar și așa, eu m-am dus chiar și pentru câteva luni. Am avut parte de câteva luni de somn, de stat acasă. Și mi-am dat seama că trebuie să muncesc și mi-am activat o veche idee pe care o aveam pe când eram în presă și anume aceea de a face pentru clienți, să le spun așa, ceea ce știam să fac cel mai bine: să construiesc povești într-o manieră jurnalistică. Am pornit cu Documentar de familie.
Trebuia să fac ceea ce știu, dar cum? Eu am minte de jurnalist, nu de antreprenor. Chiar și acum. Și într-o seară de relaxare la un film și un pahar de vin, un prieten operator a zis: „Hai să vă pun un film de nuntă, am filmat eu, să-mi ziceți ce părere aveți.” Și ne pune o nuntă. Era filmat de parcă era un film artistic. Aveai o nuntă adevărată, nu o nuntă din aceea pe „silent”, cum sunt acum. Nici vorba de chestia asta. Oamenii erau naturali, el se strecura cu camera printre personaje, avea deja povești întregi în imagini, în scene.
Te ținea captiv în poveste, erai acolo. Și era materialul brut, dar am stat și m-am uitat o oră și nu-mi venea să mă mai dezlipesc. Era fascinant ce se putea face de fapt dintr-o nuntă. Și am zis: „Hai să facem asta”. Și atunci mi s-a reactivat ideea, plus chestia cu nuntă. Atunci s-a născut ideea de film de nuntă făcut altfel și am adăugat ideea la ceea ce știam eu să fac cel mai bine și anume documentare jurnalistică, interviuri, să scot personaje, să scot emoție.

Despre începutul proiectului…
Alina Bădălan: Când am pornit Documentar de familie nu aveam bani de mai nimic. Ca să avem totuși un film experimental, un film de început am colaborat cu prieteni, care au făcut pro bono treaba asta pentru noi. Cu aparatură tehnică de împrumut și cu oameni care au crezut foarte mult în proiectul ăsta, au crezut mai mult decât credeam eu la început și au făcut-o pur și simplu din inimă, dornici să ajute.

Toată lumea are un început greu și trebuie să ai alături oameni care să te susțină și să te ajute…
Alina Bădălan: Au fost oameni care ajutau. Și nici nu se numea Documentar de familie la început, am uitat să-ți zic. La început, înainte să construiesc firma, în bucătăria mea, unde aveam discuții cu acești prieteni care ne-au ajutat se numea „Filmul meu iubit”. Era amuzant.

Și apoi ai rămas la Documentar de familie
Alina Bădălan: Trebuia să-i pun un nume și era clar că „Filmul meu iubit” nu se potrivea. Era clar că trebuia să aibă „documentar” în componență, pentru că era un documentar, și trebuia să aibă și „familie”, trebuia să aibă și „film”, dar nu le puteam lega.
Într-o zi trebuia să le pun într-un folder pentru că aveam multe filmări, ciorne etc. și trebuia să dau un nume folderului. I-am dat numele Documentar de familie și tot ziceam „Unde am pus filmarea? A, păi în folderul Documentar de familie. Și când a venit rândul site-ului și al logo-ului, pentru că am investit și în logo, al târgurilor de nunți, să construiesc o identitate vizuală n-am avut în cap altceva decât numele folderului.
Mi se pare incredibil faptul că eu ți-am povestit mai mult despre produsul care nu produce atât de mult ca celălalt, dar eu de acesta sunt sufletește legată.

Acesta e proiectul la care ții cel mai mult…
Alina Bădălan: Da, și e foarte serios, pentru că îmi spunea un prieten psiholog că acest lucru poate să joace rolul de dosar psihologic. Gândește-te că se formează un cuplu acum și peste 10 ani le vine în cap, Doamne ferește, să divorțeze și poate pun mâna pe filmul de nuntă și pe interviul cu ei și realizează cât de mult se iubeau la început și poate că salvează o căsnicie. El trebuie să ajute și să creeze bine în jurul lui. Dacă îmi doresc o filmare din care să obțin bani mă duc și fac o filmare pentru o companie, dar am nevoie de Documentar de familie pentru că doresc să particip la o poveste care într-un final să ajute.

O nuntă ca o știre, ca un „Breaking news”, ca un reportaj…
Alina Bădălan: Mai mult decât atât, se poate face ca un reportaj de televiziune, cu ilustrații, cu documentare jurnalistică înainte, cu pixul cu carnețelul, exact cum făceam în presă. Cu operatori care lucrează în televiziune, cu editori de montaj care fac reportae de televiziune.
Nu lucrăm cu videografi de nuntă și nici nu o să lucrăm. Dar trebuie să aibă mai mult decât un reportaj.

De cât timp ai început Documentar de familie și câți clienți ai avut până acum?
Alina Bădălan: Am început de un an. Nu am avut clienți foarte mulți, pentru că am mai avut și pe partea de corporate. E un produs premium de nișă și e un produs care-și găsește publicul lui, clienții lui. Am avut până acum câteva povești de familie și mai urmează vara asta a doua parte.
Partea frumoasă este că e un produs care se promovează singur prin recomandări, prin Facebook. El chiar e un documentar, de 15-30 de minute. Noi ne-am filmat nunta, eu cu soțul meu Cătălin. Am experimentat prin propria nuntă. Am rugat un prieten bun operator să ne filmeze nunta, am filmat și interviuri cu noi, ne-am făcut scriptul reportajului și apoi am vizionat brutul, am scos time code-urile…

Am tot văzut filme de nuntă realizate cu o dronă, prost luminate, cu cadre cu cercei, curele…
Alina Bădălan: Noi nu filmăm cureaua, filmăm omul. Așa este, asta nu vrem și asta vrem să le scoatem din cap. Clienții au niște scenarii în cap, cum că filmul de nuntă trebuie să fie așa. Cauți trailer nuntă pe YouTube și o să vezi cam cum e.
Ai drona, care e de fiță acum, ai niște slidere, ai totul în slow motion acum, căci dacă s-ar putea și whisky-ul care să curgă în pahar să fie în slow motion, ar fi perfect. Ai niște scene de Hollywood, unde totul e numai lapte și miere, singurele vorbe pe care le auzi într-un film de nuntă sunt câteva fraze ale preotului și „da-ul”. Păi, unde sunt vorbele? Pentru că oamenii vorbesc la nuntă.
La prima nuntă pe care am filmat-o, noi le-am pus lavaliere, am experimentat pe niște prieteni, să vedem cum merge, cum putem să facem asta, și ne-a ieșit. Imaginează-ți că la dansul mirilor îi auzi: „M-ai călcat pe picior, dă-te mai încolo, am emoții, mi-e frică!”.
Și astea sunt sentimentele pe care le simți la o nuntă. Pentru că peste 20 de ani, nu vrei să vezi cum te-ai răsucit într-o mare de fum, pe o melodie pe care poate au pus-o la montaj… Vrei să ieși din tiparul de nunți create pe niște criterii…

Alina Bădălan: Sunt oameni care le cer, nu pentru că le-ar plăcea așa, ci pentru că cred că numai așa se poate face. Acum e o nebunie cu dronele, și noi le oferim drona, dacă vor. Dar eu îi sfătuiesc, cu banii aceea, pentru că drona costă mult la o nuntă, să luăm o cameră și să facem un interviu.
În aceeași bani, tu ai mai mult. În loc de patru cadre cu turla bisericii filmate de dronă, tu ai un interviu de 10-15 minute în care povestești despre tine, iar eu, ca jurnalist, știu ce să te întreb. Rămâi cu mai mult decât niște cadre care nu spun nimic, o să știi peste 20 de ani că te-a durut burta în ziua nunții, că te-a călcat pe picior, că ai făcut o criză de plâns, dar te-a luat în brațe și ți-a trecut.

Filmați momente în care, să zicem, domnișoarele de onoare sunt într-o cameră cu mireasa și vorbesc?
Alina Bădălan: Astea sunt ambianțele de la nuntă care dau culoare pentru că ai o emoție când îți iau un interviu cu tine, la o lună, când povestești de nuntă și o altă emoție când imediat după ce ai zis „da” eu te întreb ceva și plângi. Ai altă trăire și altă sinceritate a discursului. Sunt bune ambianțele astea, dar ele vin ca niște „ciucurași” care să împăneze povestea. Noi facem înainte și după nuntă interviuri cu personajele, cu lumini, cu lavaliere, ca la televizor.

Am vorbit de ce se întâmplă înainte și după nuntă. Dar în timpul nunții? Pui burtiere, text pe imagine?
Alina Bădălan: Noi folosim un carton de montaj de editare video, este același pe care îl folosim peste tot, este parte din brandul nostru și vrem să îl păstrăm, un carton pe fond negru, de film mut. Este ideea unui editor de montaj cu care lucrăm noi foarte mult. Pe cartonul acela apar informații, titluri, burtiere și texte. Avem un logo al nostru pe care îl păstrăm și în care am investit.

Cam câte nunți, câte filmări ai avut până acum?
Alina Bădălan: Au fost câteva și mai urmează în vara aceasta. La noi, Documentar de familie nu înseamnă doar nunți, înseamnă și botezuri și petreceri de familie.

Și până acum, care a fost cea mai dificilă? Există anumite cereri mai ieșite din comun?
Alina Bădălan: Nu, li se pare ciudat de ce le propui partea de interviuri. Nu ciudat, neobișnuit pentru că e un produs de nișă, așa ceva nu a mai fost. Suntem singuri pe o plajă pustie și atunci tu trebuie să le explici de ce. E foarte multă muncă de educare a publicului. Ei știu că vor un film frumos de nuntă, și atunci tu le propui așa: „Vreți un documentar de familie, la un reportaj de televiziune, cu poveste, cu emoție, interviuri?” Și nu înțeleg până nu le arăți niște modele, pentru că nu au mai văzut.

La botez cum procedezi? Pentru că la nuntă ai mirele și mireasa, ei sunt personajele principale.
Alina Bădălan: Părinții personajele principale. Bebelușul este filmat în tot felul de ipostaze, dar părinții spun povestea bebelușului.

De câți oameni ai nevoie pentru un eveniment?
Alina Bădălan: E nevoie de un reporter producător, care sunt eu. Apoi, e nevoie de un operator sau doi, dacă e vorba de un eveniment filmat în două camere și mai este editorul de montaj. Exact cu o astfel de echipă faci un reportaj de televiziune. Este fix aceeași rețetă, fix aceeași oameni, pentru că sunt oameni din tv, cărora le place brand-ul nostru și în timpul liber fac asta, sunt colaboratorii noștri.
Îmi place să spun că e ca atunci când vezi pe stradă o femeie elegantă, care poartă pălărie și o admiri că poartă pălărie și întorci capul după ea și spui: „Aș vrea și eu, dar parcă nu îndrăznesc” și tu te întorci tot la fesul tău.

Nu poți să ieși din zona ta de comfort…
Alina Bădălan: Exact. Din fesul tău. Poți și tu să ieși din fesul tău dacă vezi numai femei elegante pe stradă, îndrăznești. Ziceam, nu face nimeni așa. Și atunci, trebuie să ai foarte multă răbdare și foarte ultă energie să duci publicului povestea asta.

Și trebuie ca ei să fie deschiși la noi propuneri. Să iasă din tiparul de nuntă clasică…
Alina Bădălan: Noi nu vrem să facem nunți cool, noi vrem să facem produse cărora să le crească valoarea cu trecerea anilor. Peste 10 ani, când deja ai un copil, să fie și mai valoroasă. E mai mult decât atât, documentarul de familie să nu se rezume doar la nuntă.
Eu pot să fiu documentaristul tău și la botez, și când are copilul 10 ani. Am făcut, inclusiv, filme despre bunicii mei, pentru că sunt foarte în vârstă și vreau să-i am așa, să fie acolo. Documentar de familie înseamnă și bunicii, și prietenii.

Te-ai mai întoarce la jurnalism, după toată experiența asta?
Alina Bădălan: Nu. Adică, dacă peisajul presei din România ar arăta altfel, m-aș mai putea gândi. Până la urmă, eu am plecat din presă din dezamăgire. Aș putea să mint și să spun: „Am vrut o nouă provocare”. Am vrut și o nouă provocare, dar puteam să o am și în presă. Presa, așa cum am cunoscut-o eu, așa cum am iubit-o eu, nu mai este. E altceva acum.

Trăim într-o lume în care burtierele sunt principalele surse de informare, în care fake news e la el acasă…
Alina Bădălan: Am avut declic-ul ăsta cu plecatul din presă atunci când am simțit că materialele pe care le construiesc eu nu duc nicăieri. Era muncă în zadar. Când am simțit că (n.r. materialele) nu duc nicăieri, că ceea ce fac eu nu se împlinește în niciun rezultat.

Ți se pare că televiziunile urmăresc alte interese decât interesele publicului?
Alina Bădălan: Da. Mi se pare că e și o presă egoistă, o presă împrăștiată, există și o lipsă de solidaritate între jurnaliști. Nu a existat vreodată, din câte știu eu, un sindicat al jurnaliștilor. În afară de faptul că fac schimb de numere de telefon între ei, nu se ajută cu adevărat, nu se sprijină…
Adică noi ne băteam cu pumnul în piept să schimbăm legi, să deconspirăm tot felul de abuzuri, abuzurile care s-au făcut și încă se fac în redacții. Am închis ochii și am trăit cu ele și încă trăiesc cu ele. Poți să schimbi, dar nu singur. Dacă eu vreau să schimb și fac publice niște abuzuri sociale am nevoie de mai mulți jurnaliști care să facă același lucru, să fim o forță. Iar presa nu are această forță.

Cred că ține de mentalitatea oamenilor, pentru că vedem asta și pe stradă, și în spitale, peste tot…
Alina Bădălan: Eu credeam că presa poate să schimbe lumea, dar nu știu dacă poate, așa cum arată la momentul actual. Poate să facă lucruri mici, dar ce facem cu lucrurile importante? Poți să faci o campanie de strângere de fonduri pentru niște copii, dar ce faci cu mai mult de atât?

Să revenim la zona corporate…
Alina Bădălan: Documentar de familie este ceea ce iubesc eu cel mai mult în acest moment. Ceea ce produce mai mult decât Documentar de familie și produce destul de frumos este producția video pentru companii, antreprenori, firme… deci tot ceea ce înseamnă zona corporate, pe care o facem prin BA DA Media.
BA DA Media e un alt brand al firmei pe care am deschis-o când am plecat din presă. Este o agenție care merge foarte bine, aviz jurnaliștilor care mai vor să facă chestia asta, e o piață bună și e în creștere, pe zona de conținut media, exact ceea ce știu jurnaliștii să facă.

Poți să detaliezi ce faci cu BA DA Media pe zona de corporate?
Alina Bădălan: Filme pentru companii, antreprenori, firme, ceea ce se numește video marketing sau, pur și simplu, povești despre ei, despre angajați, despre companie. Din nou, venim cu o noutate pentru că eu am mâncat jurnalismul și încă nu-mi iese din cap asta. Filmele pe care le construim sunt realizate tot în manieră jurnalistică.
Ori ca niște știri, ori ca niște reportaje de televiziune, dacă e vorba despre povestea temporală. Toate au legătură cu partea de marketing. Și merg și fac o documentare. Fără documentare nu scapă nimeni. Înțeleg despre ce este vorba, ce nevoie are clientul, respectiv antreprenorul sau compania. Apoi vin cu conceptul meu de promovare: „Acest film arată așa, eu ți-l propun așa.” Eu i-l propun, cumva, tot într-o manieră jurnalistică pentru că știu ce impact are. Și atunci, construiesc toată povestea, cu interviuri, cu o narațiune, cu un fir epic logic, exact cum aș construi un reportaj sau o știre. Cu o poveste și cu informație.
Oamenii nu știu că vor o poveste, informația trebuie ambalată într-o poveste și trebuie să-i convingi.

Ce clienți ai avut din zona corporate?

Alina Bădălan: Nu pot să-ți zic nume, dar clienți mari, până acum. Mai mult mai mari decât mici. Eu am fost jurnalist foarte mulți ani, am avut conexiuni. Lumea zice că am pornit de la zero, dar nu am pornit de la zero. Am plecat având o bază de oameni. Nu a fost foarte greu, dar nu de aici cred că a plecat. A plecat de la faptul că e o piață care are nevoie de un conținut media.

Până acum câțiva ani, atunci când compania avea de transmis o știre, o poveste, către presă, se întâlnea cu jurnalistul la o cafea, îi povestea, așa funcționa.

Când eram în presă, mă agățau PR-iștii, îmi povesteau câte-n lună și în stele și dacă mie mi se părea ceva interesant, dacă mi se părea că era un subiect pentru mine, făceam. Dacă nu, nu. Rețeta asta nu prea mai funcționează de câțiva ani cu presa. De ce? Pentru că redacțiile nu mai sunt la fel, presa nu mai e aceeași.
Presa s-a concentrat pe altceva, s-a politizat foarte mult și atunci nu au mai avut loc poveștile astea. Companiile s-au văzut nevoite, cumva, să revizuiască și în felul acesta s-a creat această piață de video. S-a creat loc pentru produsele de media pe care să le construiască ei. Dacă înainte trimiteau PR-istul să facă lobby în redacții, acum chestia asta e din ce în ce mai complicată și sunt nevoite să-și creeze conținut media.
Facebook a crescut foarte mult, totul s-a mutat în ograda lor și au nevoie de conținut media, doar că nu au mini-redacție și nici oameni ca să construiască astfel de produse. Și atunci s-a creat o nevoie pe piață și, întâmplător, noi suntem pe acolo. Când zic noi, mă gândesc la echipa cu care lucrez. Fără ei nu se poate. Îi iubesc foarte mult și mi se pare că investiția maximă nu e în aparatură, e în oamenii ăștia.
Important e ca echipa să meargă bine, să fie chimia aceea între oameni și să poată să lucreze unul cu celălalt

Alina Bădălan: Nu. Chiar și atunci când te iubești foarte mult cu cineva, tot ai o gândire diferită. Dar asta e frumusețea, pentru mine e o continuă descoperire. E mai mult decât business. E un business care se îndreaptă într-o direcție foarte bună și care a crescut de la o lună la alta foarte frumos, într-un ritm ușor dar foarte bun pentru început.
De asta zic, e un business cu premiza de a deveni foarte bun în continuare. Eu încerc să-l văd ca mai mult de atât și încerc să învăț din experiența fiecărei zile. Fiecare zi îmi arată altceva, e fascinant. Eu încă gândesc ca un jurnalist, dar provocarea este să încep să gândesc ca un antreprenor.
Probabil gândirea de jurnalist nu o să iasă niciodată, o să lase loc gândirii de antrenor, dar acolo o să rămână tot timpul.

Alina Bădălan: Și mi-am dat seama de un lucru. Eu, când eram reporter, credeam că nu știu să fac nimic altceva și că o să mor cu meseria asta în brațe. Când am părăsit presa, mi-am dat seama că știu să fac o grămadă de lucruri.
Știam să fac și o campanie, știam să construiesc foarte multe și acum realizez că a fi reporter e o meserie completă care te învață să te descurci în orice situație. Faci foarte multe lucruri, reporter fiind, doar că nu știi treaba asta.