Cod galben de inundații în mai multe zone din țară - Zonele vizate
Foto: arhivă

După vremea frumoasă din ultimele zile, de sâmbătă se întorc precipitațiile. Meteorologii spun că nouă județe sunt vizate de un cod galben de inundații.

Hidrologii au emis, sâmbătă, mai multe avertizări cod galben de inundaţii pentru bazine hidrografice din nouă judeţe, fiind vizate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, anunță News. Cele mai multe dintre avertizări sunt valabile până la ora 23.00.
Una dintre avertizări este valabilă până la ora 21.00 şi vizează bazinele hidrografice Bistra şi Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar – confluenţă cu râul Dobra, judeţele Caraş-Severin, Hunedoara.
”Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Cerna (afluent al Mureşului) – bazin inferior”, spun hidrologii.
Celelalte patru avertizări sunt valabile până la ora 23.00. Una dintre ele vizează râurile mici din bazinul hidrografic Trotuş, fiind afectate râuri din judeţele Bacău, Neamţ, Harghita şi Covasna.
”Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Ciobănuş, Asău, Tazlăul Sărat”, mai anunţă hidrologii.
De asemenea, se pot înregistra inundaţii în bazinele hidrografice: Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Şuşiţa – bazin superior, judeţul Vrancea. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Putna – bazin superior amonte S.H. Tulnici, Zăbala – bazin superior.
În plus, fenomene periculoase pot apărea pe râurile mici din bazinele hidrografice: Suceava – bazin mijlociu şi inferior, Moldova – bazin superior, judeţul Suceava, cu mai mare intensitate acestea urmând a se produce pe râurile Suceviţa şi Solca.
Mai sunt vizate bazinele Bistra, Mureş şi Olt – bazin amonte S.H. Făgăraş, urmând a fi afectate zone din judeţele judeţele Braşov, Harghita, Covasna.
Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Ultima oră