Astăzi, 1 iunie, aniversăm cu toții nu doar Ziua Copilului ci și 230 de ani de la înființarea primului teatru din Europa Centrală și de Est.
’’Gânduri bune la aniversare, ne plecăm în fața spectatorilor care ne trec pragul zi de zi și vă transmitem, mai jos, mesajul domnului Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele FITS, cu ocazia acestei duble bucurii! La mulți ani!’’, spun cei de la Teatrul Radu Stanca.
„Împărtăşim astăzi, cu toți prietenii naționalului sibian, cu partenerii și toți cei care iubesc ceea ce facem, o mare bucurie – Teatrul Naţional din Sibiu aniversează oficial 230 de ani de existenţă.
La 1788, primarul Sibiului, Martin Hochmeister, construia un teatru care avea loje din lemn de trandafir şi săptămâna teatrală în limba germană. Au trecut 230 de ani de când primul teatru din România şi din Estul și Centrul Europei lua fiinţă ca instituţie. Ce bucurie să putem aniversa ziua teatrului cu ziua copilăriei, a copilului, a ceea ce înseamnă viitorul unei naţii. Iată cum trecutul şi viitorul îşi dau mâna peste timp şi arată ce înseamnă legătura dintre patrimoniu, dintre ceea ce înseamnă trecutul care trebuie valorificat, prezentul care trebuie să fie strălucitor şi viitorul care trebuie să fie plin de speranţă. Asta aniversăm astăzi: trecutul, prezentul şi viitorul, împreună cu tot ceea ce înseamnă dorinţa de înaltă creaţie, pasiunea de a duce mai departe un festival atât de important şi de a pune în pagină ceea ce înaintaşii noştri au ctitorit – prima instituţie de cultură teatrală din Europa Centrală şi de Est.”, spune Constantin Chiriac.